Trupa britanică Coldplay a anunţat lansarea unui dublu-album, primul material de studio al grupului din ultimii patru ani, printr-o scrisoare trimisă unui fan, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În mesajul tipărit, membrii trupei spun: „În ultimii o sută de ani sau ceva de genul, am lucrat la ceva numit Everyday Life”.

Albumul va împărţit în două, „Sunrise” şi „Sunset”, şi va fi lansat pe 22 noiembrie.

Scrisoarea a fost semnat de toţi cei patru membri ai trupei, iar destinatarul a crezut, iniţial, că este o farsă.

„Fake alert”, a scris Lena Tayara pe Twitter. Întrebându-se de ce ar trimite cineva aşa ceva, mai mulţi fani Coldplay i-au spus că pare autentică.

În ultimele zile, panouri de mari dimensiuni în care apăreau membrii trupei şi pe care era trecută data de 22 noiembrie au fost montate pentru scurt timp în Brazilia şi Spania.

Coldplay este cea mai bine vândută trupă britanică a secolului 21. 

Cel mai recent album, „A Head Full of Dreams”, a fost vândut în peste 2 milioane de copii şi a fost promovat printr-un turneu care a cuprins 122 de concerte, care au generat încasări de 402 milioane de lire sterline. El a fost urmat de un EP, „Kaleidoscope”, şi de un proiect cu Pharrell Williams (Los Unidades).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.