Şase actori, performeri de improvizaţie, au răspuns unui chestionar News.ro înaintea startului celei de-a noua ediţii a Festivalului Naţional de Improvizaţie, care va avea loc la Bucureşti între 16 şi 19 septembrie. Ei vorbesc despre calităţile necesare folosite în improvizaţie şi despre subiectele tabu, dar propun şi teme de rezolvat - de la încoronarea unui rege, la relatarea întâlnirii dintre două globule roşii şi critica de artă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spectacolele din FNI vor fi jucate în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti şi vor putea fi urmărite şi online, în toată ţara. Publicul care vrea să încerce improvizaţia sau să urmărească un spectacol Impro Jam, care se leagă ad-hoc, sub coordonarea unor traineri renumiţi din Europa, e invitat pe 16 septembrie, de la ora 19:00, la Recul.

News.ro a adresat câteva întrebări mai multor actori implicaţi în spectacolele incluse în festival: „La ce ajută improvizaţia - pe cel care o realizează şi pe spectator?”, „Care este calitatea de care faci cel mai mare uz în improvizaţie?”, „Poţi începe să improvizezi pe scenă la orice vârstă?”, „Care a fost cea mai dificilă temă primită?”, „Există un subiect, o temă tabu în improvizaţie?” şi „Ne poţi propune o temă de improvizat? Care ar fi?”. Au răspuns Victoria Răileanu, Mihaela Georgescu, Dan Miron, Vlad Pasencu, Adriana Bordeanu şi Bogdan Untilă.

Victoria Răileanu este basarabeanco-bănăţeanco-munteancă, după cum se prezintă. A absolvit UNATC şi, de atunci, este actriţă profesionistă. În improvizaţie îi place să se simtă încurcată, apoi să găsească soluţii. Iar dacă din asta rezultă ceva comic, e perfect. Joacă în trupa iELE, care în cadrul festivalului prezintă, alături de Urban Impro, spectacolul „Stuck in the middle”, pe 18 septembrie de la ora 19:00, la TNB, Sala Amfiteatru.

La ce ajută improvizaţia?
Pe mine m-a ajutat întotdeauna în a-mi depăşi limitele. Am realizat la scurt timp după ce am început să practic improvizaţia că nu mai am blocaje, frici pe scenă. Am căpătat o încredere în mine că mă pot descurca în orice situaţie pentru că am descoperit nişte resurse pe care nu ştiam că le am.
Ca spectator, mi s-a întâmplat de multe ori să rămân surprinsă de câte adevăruri pot să existe. Mi-am dat seama că nu pot să-mi creez aşteptări în ceea ceea ce priveşte un show sau o scenă dintr-un show. Există atât de multe variante. Care sunt şansele să o văd în faţa mea pe cea din capul meu? Asta cu aşteptările cred că e benefic să o extindem şi pe alte planuri.

Care este calitatea de care faci cel mai mare uz în împrovizaţie?
Sunt două: deschiderea faţă de oameni şi latura mea copilăroasă - joaca.

Poţi începe să improvizezi pe scenă la orice vârstă?
Absolut! Fiecare om în parte este o sursă de inspiraţie, indiferent de vârstă. Prin prisma experienţelor sale, a modului de a gândi, felului în care simte. Nu există vârstă la care să începi şi nici vârstă la care să te opreşti.

Care a fost cea mai dificila temă primită?
Nu cred că există teme dificile. Nu îmi amintesc de aşa ceva. Îmi amintesc doar de mine ca fiind prea puţin deschisă sau prezentă ca să interpretez anumite indicaţii. Nu ne iese nici nouă întotdeauna să fim 100% pregătiţi pentru golul pe care îl întâmpinăm pe scenă. Doar atunci e mai dificil. Dar atunci avem noroc de colegi pe care ne putem baza.

Există un subiect,o temă tabu în improvizaţie?
E puţin riscant să joci copii. De obicei evităm. Jucăm doar dacă e strict necesar sau doar dacă descoperim un joc scenic care se învârte în jurul unor copii. Dar nu ştiu de ce e aşa de riscant. Pur şi simplu aşa e şi toată lumea ştie asta.

Ne poţi propune o temă de improvizat?
Încoronarea Regelui Ludovic al XIV-lea.

Mihaela Georgescu a studiat jurnalismul, a lucrat o lungă perioadă în contabilitate şi s-a îndrăgostit de improvizaţie în 2012. Face parte din iELE şi Urban Impro, este pasionată de orice format în care poate integra poezia şi a încetat să se mai întrebe ce o să se facă când va fi mare de când a descoperit impro.

La ce ajută improvizaţia?
Improvizaţia te ajută să iei rapid decizii, să îmbrăţişezi cu entuziasm orice schimbare de traseu şi să accepţi că o greşeală nu e un capăt de lume, ba chiar s-ar putea să fie o oportunitate. Ca spectator, te deconectează total de problemele pe care le aveai cu jumătate de oră înainte de spectacol, cel puţin asta simt eu când sunt în sală şi mă uit la un show de impro. Eşti atât de investit în ce se întâmplă pe scenă, mai ales că toată povestea se construieşte în timp real, sub ochii tăi, că nu mai există altceva.

Care este calitatea de care faci cel mai mare uz în improvizaţie?
Nu ştiu dacă e vorba neapărat despre o calitate, dar îmi place foarte mult ce fac atunci când improvizez. Cred că entuziasmul şi bucuria sinceră sunt contagioase, nu ai cum să te uiţi la un om care se distrează şi să nu te distrezi şi tu.

Poţi începe să improvizezi pe scenă la orice vârstă?
Sigur ca da. Poţi oricând să descoperi oricând în tine personaje şi poveşti care abia aşteptau să iasă la lumină. Singura excepţie sunt copiii, ei improvizează oricum şi în joacă creează lumi care ar fi demne de un spectacol de long-form.

Care a fost cea mai dificila temă primită?
Nu pot pune degetul pe o temă dificilă, în primul rând pentru că publicul tinde să ofere sugestii amuzante sau care te pot pune în încurcătură într-un mod amuzant. În al doilea rând, nu prea filtrez sugestiile prin experienţa personală şi tot ce se întâmplă pe scenă i se întâmplă personajului, nu mie.

Există un subiect, o temă tabu în improvizaţie?
Aici cred ca depinde de cum tratează improvizatorul subiectul. Poti juca o temă tabu într-un mod amuzant, fără să fie jignitor (sau chiar înduioşător, impro nu trebuie să fie mereu amuzant), cum la fel de bine poţi lua un subiect cotidian şi să îl transformi în ceva grotesc.

Ne poţi propune o temă de improvizat?
Mi-ar plăcea o scenă într-o tabără de pregătire a unei armate de orci, unde unul dintre recruţi nu poate lupta fără să îşi ameninţe adversarul în versuri. Fantasy + rime = love!

Dan Miron a încercat în debutul vieţii profesionale să descifreze tainele economiei, mai exact ale finanţelor, apoi a cochetat cu marketingul online, însă ambele domenii l-au decepţionat şi a ştiut apoi că locul lui este pe scena teatrului de improvizaţie, unde reuşeşte să amuze publicul. Este de zece ani alături de Urban Impro şi de patru ani, de Recul, teatrul şi echipa ce îşi propun să aducă remediul cultural în rândul oamenilor.
Pe toată durata festivalului, Dan Miron şi Dan Codreanu vor ţine la curent publicul cu spectacolele invitate într-un matinal online, difuzat pe pagina de Facebook a festivalului.

La ce ajută improvizaţia?
În calitate de practicant, impro mă ajuta să comunic mai uşor cu oamenii pe care-i cunosc pentru prima dată, să-mi gestionez emoţiile astfel încât să-mi servească scopului pe care îl am, să fac conexiuni rapide, să fiu mai prezent, să ascult, să fiu mai deschis către acceptare, să aduc bună dispoziţie în jurul meu. Mie mi-a făcut mult bine! Iar ca spectator, ajută într-un mod terapeutic, să zicem, căci vezi în faţa ta felii de viaţă jucate într-o notă comică şi asta te face să ai alte perspective asupra situaţiilor prin care poate ai trecut sau cu care e posibil să te întâlneşti. Îţi dai seama că nimic nu e atat de grav pe cât pare, că există şi opţiunea de a face haz de necaz. Că poţi fi purtat cu imaginaţia în locuri în care n-ai putea ajunge altfel. O ora de teatru de improvizaţie la vremea lui este alternativa concediului.

Care este calitatea de care faci cel mai mare uz în improvizaţie?
Îmi place să cred despre mine că sunt generos în scenele de impro. Îmi place să servesc partenerului de scenă, să îl pun într-o lumină bună, de aceea, de cele mai multe ori aleg să joc personaje cu statut mic. Dar e o senzaţie foarte plăcută, să simţi că ai fost util, că ai ajutat la construcţia unei scene sau la dezvoltarea unui personaj din scena.

Poti începe să improvizezi pe scenă la orice vârstă?
Eu aşa zic, cu toate că, dacă te apuci mai din timp, ai mai multă vreme să antrenezi muşchiul ăsta al improvizaţiei. La o vârstă mai fragedă cred ca agilitatea minţii ar fi mai ascuţită, faci conexiuni mai rapid, însă poate nu la fel de mature ca la o vârstă mai înaintată, când ai putea veni cu o experienţă de viaţă mai vastă…

Care a fost cea mai dificilĂ temă primită?
Cred că practica te ajută să depăşeşti aceste situaţii în care poate eşti pus în disconfort legat de temele pe care trebuie să improvizezi. N-aş putea pune degetul pe vreo temă anume, mai ales că în cazul meu simţul penibilului este îngropat foarte adânc, de vreo câţiva ani buni.

Există un subiect, o temă tabu în improvizaţie?
Ne ferim de teme politice sau religie (deşi aici e mai accesibil, totuşi), în ideea în care publicul ar putea avea apartenenţe sau viziuni diferite legate de aceste aspecte şi n-am vrea să pornim dezbateri sau sa existe nemulţumiri legate de cum abordăm aceste subiecte.

Ne poţi propune o temă de improvizat?
Înclinaţia mea ca improvizator e să explorez lucruri şi situaţii cat mai absurde. Spre exemplu, aş propune ca temă o primă întâlnire între două globule roşii din sânge.

Vlad Pasencu a absolvit, în 2005, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat Orchestră din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, obţinând şi diploma de master în Stil şi Limbaj Componistic în anul 2008. S-a îndrăgostit iremediabil de teatrul de improvizaţie în anul 2008, iar în calitate de trainer, regizor artistic şi regizor muzical colaborează cu trupele Urban Impro, Funkey, Improvisneyland, ImproFun şi Joyride. Este profesor de teatru de improvizaţie la Şcoala de Improvizaţie - Teatru Fără Frontiere, Improteca şi Dream and Act.

La ce ajută improvizaţia?
Pentru improvizator, indiferent de nivelul de experienţă, este o experienţă zen, un fel de meditaţie activă în care pur şi simplu exişti în scenă, eşti ancorat în prezentul ei, ascultând, fără să judeci calitativ ceea ce se întâmplă, ci observând şi alegând răspunsul cel mai bun pentru acel moment.
Pe spectator îl ajută să vadă cum, dincolo de scenele în sine, care pot fi şi bune şi proaste, improvizatorii intră în impas din proprie voinţă, se provoacă reciproc, câteodată eşuează, dar nu se tem de asta niciodată, ci mereu trec peste dificultăţi cu graţie.

Care este calitatea de care faci cel mai mare uz în improvizaţie?
O calitate despre care nu se vorbeşte foarte mult şi care este greu de cuantificat: adaptabilitatea. În scenele improvizate te vei întâlni cu nişte situaţii cu care nu te-ai mai întâlnit în viaţa reală, iar asta presupune nu numai să recurgi la resursele pe care deja le cunoşti, ci să le şi combini într-un mod creativ astfel încât să ieşi din încurcătură.

Poţi începe să improvizezi pe scenă la orice vârstă?
În principiu, da, dar aş recomanda improvizaţia de la adolescenţă în sus. Copiii sunt obişnuiţi să improvizeze şi să se joace, intrând în diverse roluri, fără să fie „împinşi” de la spate şi fără să li se impună o structură sau un subiect. Ei ştiu mai bine ce vor să se joace. De asemenea, cred că ai nevoie şi de anumite referinţe de ordin intelectual şi emoţional pentru a putea improviza, referinţe pe care le dobândeşti odată cu vârsta.

Care a fost cea mai dificilă temă primită?
Cred că temele dificile au legătură mai degrabă cu improvizatorul şi cu trecutul său personal, decât cu tema în sine. În cazul meu, a fost vorba despre o sugestie asemănătoare circumstanţelor dispariţiei unui prieten şi pe care moderatorul spectacolului a ales-o fără să ştie că era un subiect sensibil pentru mine.

Există un subiect, o temă tabu în improvizaţie?
Subiect tabu, nu. Dificil, da. Aşa cum în teatru, literatură sau în alte ramuri artistice poate fi abordat orice subiect, aşa poate fi abordat şi în improvizaţie. Dificultatea survine în cazul oricărui subiect sensibil sau potenţial ofensator, pentru că improvizatorii trebuie să ştie cum să se poarte cu mănuşi cu acel subiect, iar într-o artă spontană, neregizată, riscul de a spune ceva lipsit de tact, în vâltoarea scenei, creşte exponenţial.

Ne poţi propune o temă de improvizat?
Îmi plac foarte mult situaţiile care îi provoacă pe improvizatori atât din punct de vedere emoţional, cât şi la nivel de pantomimă, iar tema Sci-Fi am iubit-o dintotdeauna, aşa că mi-ar plăcea să văd o scenă cu un cuplu pasiv-agresiv şi o soacră, aflaţi în spaţiu, în imponderabilitate, undeva între sistemul nostru solar şi Proxima Centauri.

Adriana Bordeanu este actriţă, improvizatoare în singura trupă de improvizaţie feminină din ţară, trupa iELE, şi trainer Recul. Iubeşte improvizaţia pentru că i-a schimbat viaţa, de aceea profită de orice ocazie să ajute fenomenul să crească frumos. Din 2019, s-a alăturat echipei de organizare a festivalului.

La ce ajută improvizaţia?
Pe mine mă ajută să fiu mai flexibilă mental, mai pregătită pentru neprevăzut, să pot privi schimbările ca pe nişte oportunităţi. Nu-mi iese, evident. Dar dacă reuşesc în una din 10 situaţii, sunt super câştigată.
Spectatorul are ocazia să asiste la o artă care se naşte în faţa lui şi e despre el. Are şansa să vadă cum sugestiile lui devin scene şi personaje. Cred că e terapeutic să râzi de problemele tale jucate de alţii.

Care este calitatea de care faci cel mai mare uz în improvizaţie?
Ascultarea.

Poţi începe să improvizezi pe scenă la orice vârstă?
Da, da, da!

Care a fost cea mai dificilă temă primită?
Nu am întâlnit teme dificile, ci am avut eu seri când nu am putut să intru în starea de joacă. Şi când nu eşti în starea de joacă toate temele sunt dificile.

Există un subiect, o temă tabu în improvizaţie?
Pentru mine, o temă tabu o reprezintă stereotipurile. Unele, nu toate. Şi asta pentru că uneori îmi lipsesc informaţii şi cunosc doar stereotipul şi deloc contextul şi lumea din care provine. Şi cred că atunci joci superficial. Încerc să mă ţin departe.

Ne poţi propune o temă de improvizat?
Povesteşte cum ţi-a fost săptămâna ca şi cum ai fi un prezentator de ştiri.

Bogdan Untilă, director artistic la Recul din 2015, s-a apropiat de improvizaţie în 2009, moment din care a continuat să îşi îmbunătăţească performanţa şi aptitudinile de trainer prin mii de ore de show-uri şi de workshop-uri, atât în România, cât şi în străinătate. A lucrat cu majoritatea improvizatorilor din România şi continuă să dezvolte comunitatea de improvizatori prin cursuri predate şi spectacole jucate în toată ţara şi prin Europa. Ştie că improvizaţia face lumea un loc mai bun pentru că a fost martor al acestui proces pentru sute de oameni.

La ce ajută improvizaţia?
Sunt multe, dar efectul final al unui show e incredibil de terapeutic. Actorii discută cu publicul despre preocupări recente, dacă au primit veşti bune sau rele, cum e traficul, ce îi stresează. Pe urmă vezi scene de impro şi ajungi să râzi de problemele, de fricile sau chiar de triumfuri tale.

Care este calitatea de care faci cel mai mare uz în improvizaţie?
Calitatea cea mai mare e, fără îndoială, exersarea comportamentelor care nu-ţi vin uşor. Eşti o persoană care zice „da” prea uşor? Faci scene în care îţi aperi punctul de vedere. Sau poate lucrezi în vânzări şi eşti obişnuit să spui „nu” tot timpul şi asta te face bun la jobul tău, dar nu şi în relaţia cu oameni cu care n-ar trebui să negociezi? Faci scene în care personajul tău e de acord cu cele mai absurde propuneri

Poţi începe să improvizezi pe scenă la orice vârstă?
Cu toate că la un workshop de impro cu copii am fost descris ca „Pleşu cu nepoţii lui", cred că poţi şi oricum improvizezi de la o vârstă fragedă. Un neocortex mai puţin dezvoltat te face mai prezent în prezent.

Care a fost cea mai dificilă temă primită?
Cea mai dificilă temă: „Aferim!” adjectiv. Joac-o pe asta!

Există un subiect, o temă tabu în improvizaţie?
Depinde de context. Nu cred. Cred că poţi să critici un punct de vedere chiar şi prin felul în care alegi să-l joci.

Ne poţi propune o temă de improvizat?
Pune-ţi arătătorul şi opozabilul de la fiecare mana în forma de L. Fă un chenar, închide un ochi şi priveşte cadrul ca un regizor. Acum te rog sa critici imaginea pe care o vezi ca şi cum eşti un renumit critic de tablouri, împingând limitele vocabularului tău. Primeşti puncte bonus dacă inventezi cuvinte şi mă simt prost că nu le ştiu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.