Cântăreaţa şi actriţa Cher, îngrijorată de atacurile lui Donald Trump la adresa Serviciului Poştal American, s-a oferit să ajute compania, ca voluntar, însă eforturile i-au fost zădărnicite de un manager local, care i-a spus că trebuie să îi verifice trecutul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Starul a luat legătura iniţial cu două sucursale poştale din Malibu, unde locuieşte, şi a fost îndrumată să discute cu un coordonator.

„Am spus: «Bună, sunt Cher şi aş vrea să ştiu dacă acceptaţi voluntari”, a scris Cher pe Twitter. Însă coordonatorul oficiului poştal a informat-o pe artistă că este necesară verificarea istoricului ei.

Ea a revenit pe Twitter: „Nu mă ajută nimeni cu oficiul poştal? Nu glumesc... aş putea să fiu voluntar la oficiul meu poştal”.

Un reprezentant al US Postal Service a spus că, în mod normal, compania nu acceptă voluntari, notează AFP.

Serviciul este prins într-o controversă politică după ce preşedintele Donald Trump a pus sub semnul întrebării siguranţa votului prin corespondenţă în perioada pandemiei de Covid-19.

Pe lângă succesul său în muzică şi film, Cher, în vârstă de 74 de ani, este cunoscută pentru activismul său, participând la numeroase campanii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.