Charles Aznavour, în vârstă de 94 de ani, victima unei fracturi de humerus în urmă cu 10 zile, trebuie să renunţe, la sfatul medicului, la trei concerte programate în luna iunie şi îşi va relua turneul mondial pe 30 iunie la Londra, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ca urmare a unei fracturi de humerus cauzată de o cădere pe 12 mai, Charles Aznavour are braţul stâng prins în atelă pe care va trebui să o poarte mai mult timp decât era prevăzut. Medicii i-au prescris un repaus suplimentar care îl împiedică să îşi reia turneul mondial, concertele de la Monaco (5 iunie), Aluna Festival (16 iunie) şi Palmanova (23 iunie, în Italia)", potrivit comunicatului. 

Cântăreţul francez a anulat deja reprezentaţiile din luna mai în Japonia şi Uzbekistan. Dacă aceste concerte vor fi reluate la alte date care vor fi anunţate ulterior, nu este şi cazul spectacolelor anulate în iunie. 

Charles Aznavour ar trebui să se întoarcă pe scenă la 30 iunie, la Royal Albert Hall din Londra. Urmează Marbella (14 iulie), Cologne (4 august), Pula în Croaţia (16 august), Tokyo (17 septembrie), Osaka (19 septembrie), Kiev (20 octombrie), Bruxelles (26 octombrie).

La sfârşitul anului, el va face un mini-turneu în Franţa: la Seine Musicale din Boulogne-Billancourt (8 noiembrie), Tours (17 noiembrie), Saint-Etienne (4 decembrie), Rouen (7 decembrie), Dijon (11 decembrie), Strasbourg (15 decembrie).

În aprilie, artistul, care împlineşte marţi 94 de ani, a anulat un concert la Sankt-Petersburg din cauza unor dureri lombare în timpul repetiţiilor. 

Charles Aznavour a început turneul mondial cu un concert susţinut în decembrie, anul trecut, la Bercy.

Charles Aznavour a concertat, în aprilie 2016, la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul turneului ”One Night Only”. Interpretul, care a vizitat în mai multe rânduri ţara noastră, a afirmat: ”Cât voi putea să scriu, îmi va face plăcere să revin în faţa prietenilor mei, spectatorii”.

Shahnhour Varinag Aznavourian şi-a început cariera artistică la vârsta de 9 ani, cochetând cu actoria. În adolescenţă a ales să devină cântăreţ, iar în 1946 a fost descoperit de Edith Piaf, pe care a acompaniat-o în turneele ei din Franţa şi Statele Unite.

Cu zeci de premii la palmares, Charles Aznavour a colaborat de-a lungul timpului, printre alţii, cu Fred Astaire, Frank Sinatra, Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida şi Serge Gainsbourg.

Aznavour este cunoscut şi pentru eforturile sale depuse în scop caritabil, în Armenia, mai ales după cutremurul din 1988, care a ucis zeci de mii de oameni. A primit cetăţenia armeană în 2008 şi a fost numit, în 2009, ambasador al acestei ţări în Elveţia, poziţie pe care încă o deţine.

În august 2017, Charles Aznavour a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.