Casa de discuri a cântăreţului Prince a dat în judecată compania de divertisment a rapperului Jay Z, pe care o acuză că a încălcat legea drepturilor de autor atunci când a introdus, ilegal, piese din repertoriul artistului decedat în luna aprilie în serviciul ei de streaming muzical, informează Reuters.
Reprezentanţii casei de discuri NPG Record, iniţiatorii acestui proces care a demarat marţi, la Tribunalul Districtual din Minnesota, afirmă că Roc Nation, compania lui Jay Z, a oferit clienţilor serviciului său de streaming pe bază de abonament Tidal o serie de piese din repertoriul lui Prince, precum ”If I Was Your Girlfriend” şi ”1999”.
”Roc Nation, prin serviciul său Tidal, exploatează multe dintre piesele lui Prince aflate sub protecţia legii drepturilor de autor”, spun iniţiatorii procesului.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Deşi Tidal a fost autorizat să ofere unele dintre cântecele lui Prince abonaţilor săi, serviciul a extins numărul de piese ale acestuia, pe 7 iunie, la mai puţin de două luni după decesul starului american, fără aprobarea fondului care administrează averea acestuia.
Prince, un artist care s-a bucurat de cel mai înalt nivel de popularitate, a ajuns să fie frustrat de felul în care a fost tratat de casele de înregistrări din industria muzicală, de-a lungul celor aproape 40 de ani de carieră. El şi-a continuat arta ”furios, uneori haotic”, în mod frecvent încercând modalităţi inovatoare de a se adresa fanilor în mod direct, într-un stil caracteristic, relata revista Variety pe 21 aprilie.
În ultimii 20 de ani ai carierei sale, Prince a menţinut un control strict asupra creaţiilor sale, folosind aproape orice mijloc imaginabil, pentru a-şi transmite muzica către public.
În plus faţă de redevenţele pe care le primea pentru cele peste 30 de albume ale sale, Prince a recâştigat proprietatea asupra înregistrărilor sale master, după o dispută în justiţie cu grupul Warner Bros.
15 albume ce au fost lansate de-a lungul anilor de cântăreţul american Prince au fost incluse în oferta platformei de streaming Tidal, începând din 7 iunie, pentru a marca ziua în care starul ar fi împlinit vârsta de 58 de ani.
Prince a fost unul dintre primii artişti din lume care au susţinut acest serviciu muzical pe bază de abonament lansat de Jay Z. La puţin timp după lansarea platformei Tidal în martie 2015, Prince a difuzat live, pe Tidal, concertul pe care l-a susţinut în cadrul evenimentului Rally 4 Peace din Baltimore. În iulie 2015, Prince a decis să îşi retragă întregul catalog muzical de pe toate celelalte servicii muzicale şi a lansat două albume - ”HITNRUN Phase One” şi ”HITNRUN Phase Two” - exclusiv pe această platformă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...