Actriţa americană Carrie Fisher, care a murit marţi la vârsta de 60 de ani, a finalizat filmările de la următorul lungmetraj din seria ”Star Wars” în luna iulie a acestui an, informează revista Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decesul vedetei americane pune sub semnul întrebării prezenţa ei într-o serie de filme şi proiecte de televiziune care nu au fost încă lansate. Cel mai important dintre acestea este următorul film din franciza ”Star Wars”.

Filmările pentru cel de-al optulea film din această serie cinematografică, în care Carrie Fisher interpretează rolul Leia Organa (Prinţesa Leia din trilogia originală din anii 1980, n.r.), au fost finalizate în iulie 2016, iar pelicula se află în prezent în etapa de post-producţie. Acest lucru înseamnă că managerii de la Disney şi Lucasfilm, producătorii francizei ”Star Wars”, nu vor fi nevoiţi să abordeze subiectul morţii Prinţesei Leia decât în cel de-al nouălea film din serie, ale cărui filmări vor debuta în 2018. Personajul Prinţesa Leia ar fi trebuit să apară şi în acea peliculă.

În plus faţă de implicarea sa în proiectul ”Star Wars”, Carrie Fisher avea o agendă de lucru destul de încărcată, în calitate de actriţă, scriitoare şi scenaristă. Printre numeroasele ei proiecte se afla şi serialul de comedie ”Catastrophe”, produs de Amazon şi Channel 4, în care vedeta americană interpreta rolul unei mame cu un umor deosebit de caustic. Al treilea sezon al acestui show TV urmează să aibă premiera în primăvara anului 2017. Filmările de la acest sezon au fost deja finalizate. 

Carrie Fisher ar fi trebuit să interpreteze un rol şi în filmul ”Wonderwell”, regizat de Vlad Marsavin. Potrivit IMDb.com, pelicula este un lungmetraj fantasy, a cărui acţiune este plasată în universul modei. Nu se ştie dacă actriţa a încheiat filmările pentru acest rol.

De asemenea, Carrie Fisher interpreta un rol recurent şi în serialul animat ”Family Guy”, difuzat de postul Fox, în care asigura vocea personajului Angela. Cea mai recentă apariţie a vedetei americane în acest rol datează dintr-un episod din sezonul precedent, ce a fost difuzat pe 3 ianuarie 2016. Deocamdată nu este clar dacă vedeta hollywoodiană a finalizat filmările pentru noul sezon.

Un nou documentar, ”Bright Lights: Starring Carrie Fisher and Debbie Reynolds”, va fi difuzat la următoarea ediţie a Festivalului de Film din Palm Springs şi va fi difuzat de postul HBO în martie 2017.

Actriţa Carrie Fisher a murit, marţi, la vârsta de 60 ani de ani în urma unui stop cardiac. Carrie Fisher, interpreta Prinţesei Leia din seria ”Star Wars”, a intrat în stop cardiorespirator, pe 23 decembrie, cu doar câteva minute înainte ca avionul în care se afla, ce efectua o cursă pe ruta Londra - Los Angeles, să aterizeze pe pista principalului aeroport din metropola americană. Artista a fost spitalizată de urgenţă şi conectată la aparate de menţinere a funcţiilor vitale. Luni, mama actriţei anunţase că starea de sănătate a fiicei sale era ”stabilă”.

Carrie Fisher, născută pe 21 octombrie 1956, este fiica actriţei Debbie Reynolds şi a cântăreţului Eddie Fisher. A devenit celebră cu rolul Prinţesei Leia din trilogia iniţială a francizei ”Star Wars” (1977-1983), pe care l-a reluat şi în cel mai recent film din această serie, ”Star Wars: Trezirea Forţei”. S-a remarcat şi în alte filme, precum ”Şampon/ Shampoo” (1975), ”Fraţii Blues/ The Blues Brothers” (1980), ”Hannah şi surorile ei/ Hannah and Her Sisters” (1986), ”Vecinii/ The Burbs” (1989) şi ”Când Harry a cunoscut-o pe Sally/ When Harry Met Sally” (1989).

Actriţa americană a scris patru romane şi trei volume de memorii şi a fost căsătorită cu muzicianul Paul Simon în perioada 1983-1984.

Carrie Fisher a avut apoi o relaţie cu impresarul Bryan Lourd în perioada 1991 - 1994). Cei doi au împreună o fiică, Billie Catherine Lourd, născută pe 7 iulie 1992.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.