Caravana ”Zilele Filmului Românesc” va ajunge, în perioada martie - iunie, în Târgovişte, Pucioasa, Fieni, Vatra Dornei, Cugir şi Iaşi, cărora li se vor alătura alte oraşe din ţară, unde vor fi prezentate filme româneşti care au avut premiera anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peliculele ”6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, ”Fixeur”, de Adrian Sitaru, ”Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, ”Două lozuri”, de Paul Negoescu, ”Afacerea Est”, de Igor Cobileanski, ”Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, ”La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, ”Ilegitim”, de Adrian Sitaru, şi ”Anişoara”, de Ana Felicia Scutelnicu fac parte din programul caravanei. Acestor titluri li se adaugă ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), regizat de Cristian Mungiu.

Primul oraş în care va ajunge caravana este Târgovişte, unde cinci titluri vor putea fi vizionate la Muzeul de Istorie, în perioada 30 martie - 2 aprilie. Seria proiecţiilor continuă la Pucioasa (Centrul Cultural European, 4 - 6 aprilie), Fieni (Centrul Cultural, 7 - 8 aprilie), Vatra Dornei (Casa de Cultură ”Platon Pardău"), unde filmele vor rula începând cu 6 aprilie, Cugir (Casa de Cultură, 24 - 26 aprilie). Caravana va ajunge şi la Iaşi (10 - 14 mai), în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc şi în alte oraşe din ţară. 

Ediţia din acest an marchează 10 ani de la caravana ”432”, care a adus filmul premiat cu Palme d’Or în 15 oraşe din ţară, în 2007, şi continuă să promoveze producţia autohtonă de film şi să reînvie ideea spectacolului de cinema ca eveniment.

Evenimentul este organizat de Voodoo Films şi Asociaţia Cinemascop şi este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.