Cântăreţul Neil Young (72 de ani) şi actriţa Daryl Hannah (57 de ani) s-au căsătorit sâmbătă, în cadrul unei ceremonii restrânse la care au participat prieteni apropiaţi în Atascadero, California, care a urmat unei cununii pe insula Sun Juan, la bordul iahtului lui Young, potrivit mirror.co.uk.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Felicitări N&D", a scris administratorul blogului lui Young, răspunzând unui fan care a vrut să ştie dacă ceremonia a fost legală. "Mai mulţi participanţi la recepţia de ieri au confirmat", a scris el. 

Chitaristul lui Young Mark Miller a confirmat vestea pe Facebook, scriind: "Felicitări Daryl Hannah şi Neil Young pentru  căsătorie", adăugând mai târziu: "Am aflat despre asta pentru că unul dintre prietenii mei a asistat la ceremonia din Atascadero şi a anunţat pe pagina sa". 

Young şi Hannah au o relaţie din 2014, de pe vremea când muzicianul a intentat divorţ de Pegi Young, cu care a fost căsătorit 36 de ani. La începutul anului, Hannah a regizat "Paradox" pentru Netflix, în care joacă Neil Young.

Neil Percival Young, născut pe 12 noiembrie 1945, în Toronto, este cântăreţ, chitarist, compozitor şi textier, ale cărui piese se inspiră din stilurile folk, rock şi country. În 1966 a format Buffalo Springfield, iar în 1969 s-a alăturat grupului Crosby, Stills & Nash. A explorat însă şi alte genuri muzicale, precum blues, muzică electronică şi grunge. Începând cu anul 1969 a lansat, până în prezent, 37 de albume de studio. A regizat mai multe filme sub pseudonimul Bernard Shakey, între care ”Journey Through the Past” (1973), ”Rust Never Sleeps” (1979), ”Human Highway” (1982), ”Greendale” (2003) şi ”CSNY/Déjà Vu” (2008). În plus, a contribuit la coloanele sonore ale filmelor ”Philadelphia” (1993) şi ”Dead Man” (1995). A fost recompensat cu mai multe premii Grammy şi Juno. În 1995, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame ca artist solo, iar în 1997, ca membru al formaţiei Buffalo Springfield. 

Daryl Christine Hannah s-a născut în 1960, la Chicago). A debutat în cinematografie în anul 1978. A jucat în filme hollywoodiene printre care şi în "Blade Runner", "Splash", "Wall Street" şi "Roxanne". Hannah a apărut şi în seria "Kill Bill". Actriţa apare în videoclipul lui Robbie Williams "Feel". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.