Cântăreţul John Legend şi soţia lui, modelul Chrissy Teigen, şi-au făcut tatuaje similare în memoria fiului lor Jack.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cuplul, care şi-a pierdut fiul conceput natural după 20 de săptămâni de sarcină, şi-a tatuat numele „Jack” pe interiorul încheieturilor drepte.

„Jack. Inima mea e cu tine, vă trimit toată dragostea”, a scris Daniel Winter, pe Instagram, unde a publicat o fotografie cu tatuajul realizat şi i-a marcat pe Teigen şi Legend. 

Teigen, în vârstă de 34 de ani, şi Legend, în vârstă de 41 de ani, şi-au tatuat anterior şi numele celorlalţi doi copii ai lor, concepuţi in vitro.

La finalul lunii septembrie, soţia cântăreţului a anunţat că a pierdut sarcina după mai multe zile în care a fost spitalizată.

„Suntem şocaţi şi îndureraţi aşa cum doar auzi că e posibil, e genul de durere pe care nu am mai simţit-o. Nu am putut opri sângerarea şi nici să îi oferim copilului nostru fluidele de care avea nevoie, în ciuda sacilor de transfuzii de sânge. Pur şi simplu nu a fost suficient”, a scris ea. „Nu hotărâm vreodată numele copiilor până în ultimul moment posibil de după naştere, înainte de a părăsi spitalul. Dintr-un anumit motiv, am început să îl numim pe acest micuţ din burta mea Jack. Aşa că el va fi Jack pentru noi. Jack s-a străduit mult să fie parte din familia noastră şi va fi mereu. Lui Jack al nostru: îmi pare atât de rău că primele câteva momente ale vieţii tale au fost marcate de atât de multe complicaţii, că nu am putut să îţi oferim casa de care aveai nevoie să supravieţuieşti. Te vom iubi mereu”, a scris ea la acel moment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.