Concertele susţinute de Brian May - solo şi alături de formaţia Queen -, de grupurile Maroon 5, The Hollywood Vampires şi de cântăreaţa Rihanna, şi spectacolul ”Parsifal la Ateneu” se numără printre cele mai importante evenimente muzicale ale anului 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brian May şi Kerry Ellis au urcat pe scenă Sălii Palatului pe 14 februarie. Chitarist şi membru fondator al trupei Queen, Brian May a concertat la acea dată pentru prima oară pe o scenă bucureşteană împreună cu interpreta Kerry Ellis, în cadrul turneului ”One Voice”, britanicii susţinând un show de aproximativ două ore. Au interpretat piese proprii şi cântece renumite din repertoriile formaţiilor Queen şi The Beatles, acompaniaţi de claviaturistul Jeff Leach şi de numeroase proiecţii video. Mai mult, muzicianul a dedicat o piesă ”primului român care a ajuns în spaţiu”, salutându-l pe Dumitru Prunariu, aflat în sală.

Împreună cu toboşarul Roger Taylor, Brian May a revenit la Bucureşti, pe 21 iunie. A fost pentru prima dată când afişe cu numele Queen împânzeau Capitala. Împreună cu cei doi, solistul Adam Lambert a urcat pe scena din Piaţa Constituţiei, în faţa a peste 20.000 de spectatori. Cele mai cunoscute piese ale formaţiei britanice au putut fi ascultate într-un spectacol de lumini impresionant, presărat cu emoţie şi imagini cu Freddie Mercury.

După un sfert de secol de concerte şi turnee, saxofonistul american Joshua Redman a ajuns în Capitală pe 24 februarie. La Sala Radio, el a cântat alături de Joe Sanders la contrabas şi bateristul Gregory Hutchinson.

Un uriaş artist al ultimelor şase decenii, Charles Aznavour a concertat la Sala Palatului din Bucureşti, pe 28 aprilie, în turneul ”One Night Only”, despre care cântăreţul în vârstă de 92 de ani a spus că este ultimul din carieră. Francezul de origine armeană, care a mai cântat în România în anii 1960, a mărturisit că spectatorii sunt ”prietenii” lui, a oferit aproximativ o oră şi jumătate de muzică, a dansat şi a părăsit scena cu braţele pline de flori.

Charles Aznavour
Charles Aznavour

În luna mai, o altă revenire a fost cea a spaniolului Enrique Iglesias. El a concertat, pe 12 mai, la Romexpo, în faţa a peste 5.000 de persoane, în faţa cărora a interpretat cele mai cunoscute piese ale sale, într-un show completat cu proiecţii şi jocuri de lumini.

Enrique Iglesias (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)
Enrique Iglesias (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)

Violonistul Ara Malikian a susţinut un show, pe 26 mai, la Sala Radio din Capitală. Spaniol cu origini libaneză şi armeană, cu aer de spadasin, Malikian a interpretat, alături de şase instrumentişti, compoziţii proprii, lucrări clasice, dar şi coveruri după formaţiile Radiohead şi Led Zeppelin.

Maroon 5 a fost încă un concert mult aşteptat de bucureşteni şi nu numai. Formaţia americană pop-rock a cântat pe 5 iunie, în Piaţa Constituţiei. În ziua următoare, nume mari ale rockului mondial - reunite sub titulatura The Hollywood Vampires - au concertat la Romexpo.

The Hollywood Vampires (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)
The Hollywood Vampires (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)

Alice Cooper, Joe Perry (Aerosmith), Matt Sorum (Guns N’ Roses şi Velvet Revolver), Robert DeLeo (Stone Temple Pilots), Tommy Henriksen (Alice Cooper Band), compozitorul şi multi-instrumentistul Bruce Witkin şi actorul-muzician Johnny Depp au adus un omagiu mai multor staruri rock dispărute, între care Jim Morrison, Jimi Hendrix şi Lemmy Kilmister.

Beth Hart a revenit la Bucureşti pe 17 iunie. La cel de-al doilea concert susţinut la Sala Palatului, interpreta americană blues-rock a cântat piese proprii şi coveruri.

Două evenimente speciale ale anului au fost cine-concertele propuse de Philip Glass. Pe 4 şi 5 iulie, filmul-cult ”Dracula”, din 1931, a fost prezentat, în premieră la Bucureşti, pe muzica realizată de nominalizatul Oscar Philip Glass şi interpretată alături de cvartetul Kronos, laureat Grammy. Sute de persoane au urmărit la Teatrul de vară Herăstrău, amuzate şi cu interes, prestaţia actorilor şi a muzicienilor, la cele două evenimente.

Un concept nou de evenimente - Lazy Monday - a adus în premieră la Bucureşti trupa britanică James. Pe 11 iulie, în acelaşi spaţiu din parcul Herăstrău, grupul a interpretat piese consacrate ca ”Sit down” şi ”Getting away with it”, dar şi compoziţii noi.

James (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)
James (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)

Jumătatea lunii iulie a reprezentat şi două reveniri notorii - Megadeth şi Scorpions -, iar la finalul lunii, pe 29 şi 30, trupele britanice Muse şi Iron Maiden au fost capetele de afiş ale festivalului Rock The City.

Rihanna, cântăreaţă americană originară din Barbados, a susţinut primul concert la Bucureşti pe 14 august, în Piaţa Constituţiei. Supranumita prinţesă pop-R&B, ea a interpretat timp de 80 de minute piese consacrate, melodii de pe cel mai recent album, ”Anti”, mixuri, a dansat şi s-a arătat impresionată de primirea făcută de cei aproximativ 50.000 de oameni prezenţi la concert.

Rihanna (Foto: Patricia Marinescu)
Rihanna (Foto: Patricia Marinescu)

Grupurile The Chemical Brothers, Hurts şi The 1975 au fost capetele de afiş ale celei de-a şasea ediţii a festivalului Summer Well, care a avut loc în perioada 12 - 14 august, pe domeniul Ştirbey.

Într-un alt registru s-a aflat Concursul Internaţional ”George Enescu”, care s-a desfăşurat în perioada 3 - 25 septembrie, iar 196 de tineri artişti de pe tot globul au participat la ediţia de anul acesta. Pe scena Ateneului Român au fost premiaţi americanul Zlatomir Fung, în vârstă de 17 ani, la secţiunea Violoncel, Gyehee Kim, în vârstă de 23 de ani, din Coreea de Sud, la secţiunea Vioară, şi bulgăroaica Voctoria Vassilenko, la secţiunea Pian. Tian Tian din China este câştigătorul secţiunii Compoziţie a Concursului Enescu 2016, categoria Muzică Simfonică, cu lucrarea intitulată ”Concerto for orchestra”, iar Caterina di Cecca din Italia a fost desemnată câştigătoare la categoria Muzică de Cameră, cu lucrarea ”Isole per 7 strumentisti”.

Dirijorul Christian Badea a prezentat două concerte-spectacol cu actul I din opera ”Parsifal” de Richard Wagner, pe 7 şi 8 octombrie, la Ateneul Român. Soliştii invitaţi Stefan Vinke (Parsifal), Eric Halfvarson (Gurnemanz), Petra Lang (Kundry), Bela Perencz (Amfortas) sunt consideraţi printre cei mai mari interpreţi wagnerieni la ora actuală. Reprezentaţiile au avut loc cu casa închisă, iar preşedintele Klaus Iohannis a fost impresionat de actul artistic.

”Parsifal la Ateneu”
”Parsifal la Ateneu”

Canadianul Garou a concertat pentru a doua oară la Bucureşti pe 31 octombrie, la Sala Palatului, unde a spus că a petrecut cel mai frumos Halloween. Show-ul ”Fly me to the moon” a cuprins, în cea mai mare parte, coveruri swing, jazz şi rhythm&blues ale unora dintre cele mai cunoscute piese pop şi rock din toate timpurile.

Jack DeJohnetteTrio - toboşarul Jack DeJohnette, saxofonistul Ravi Coltrane şi basistul Matt Garrison - a fost prezent la Sala Radio pe 3 noiembrie. Proiectul început în urmă cu 20 de ani a fost revitalizat şi explorează improvizaţii deschise, precum şi compoziţii originale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.