Rapperul A Boogie Wit da Hoodie a revenit pe primul loc în topul Billbard 200, cu „Hoodie SZN”, înregistrând astfel a treia săptămână neconsecutivă în fruntea clasamentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Albumul „Hoodie SZN”, care a debutat în top în urmă cu şapte săptămâni, a urcat două locuri, după ce a fost vândut în 47.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 7 februarie, potrivit Nielsen Music. Discul a mai condus clasamentul în ianuarie.

O urcare importantă în top a înregistrat-o rapperul 21 Savage, după ce s-a aflat în centrul atenţiei în urma arestării lui de către Serviciul de Imigraţie al SUA. Peste 400.000 de oameni au semnat pentru eliberarea lui, susţinută de mai mulţi artişti. Albumul „I Am > I Was” a urcat şase locuri, până pe doi, cu 40.000 de unităţi vândute în a şaptea săptămână de la lansare. Rapperul de origine britanică a petrecut cu acest album două locuri în fruntea topului, în luna ianuarie. 

„Future Hndrxx Presents: The WIZRD” al rapperului Future a coborât un loc, până pe trei, în a treia săptămână de la lansare, când a fost vândut în mai puţin de 40.000 de unităţi.

Travis Scott şi „Astroworld” au urcat cinci locuri, până pe patru, cu 38.000 de unităţi vândute în a 27-a săptămână de top, iar Lady Gaga şi Bradley Cooper au coborât un loc cu „A Star is Born”, până pe cinci, după ce a fost vândut în 38.000 de unităţi în a 18-a săptămână.

Albumul „beerbongs & bentleys” al lui Post Malone s-a menţinut pe poziţia a şasea, după ce în a 41-a săptămână a fost vândut în 36.000 de unităţi.

Meek Mill şi „Championships” şi-au păstrat locul, al şaptelea, după ce a fost vândut în 35.000 de unităţi în a zecea săptămână.

„Scorpion” al lui Drake a revenit în top 10, urcând de la 11 până pe 8, după ce a fost vândut în 34.000 de unităţi în a 32-a săptămână de top, iar coloana sonoră „Spider-Man: Into the Spider-Verse” a urcat un loc, până pe nouă, cu 31.000 de unităţi vândute în a opta săptămână.

Pe locul al zecelea s-au clasat Kodak Black şi „Dying to Live”, în urcare trei locuri, cu 26.000 de unităţi vândute în a opta săptămână de la lansare.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de descărcări sunt egale cu un album).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.