Bijuteriile Claudiei Cardinale s-au vândut la licitaţie cu peste 826.000 de euro

Bijuteriile Claudiei Cardinale s-au vândut la licitaţie cu peste 826.000 de euro

O licitaţie organizată la Paris cu bijuterii care au aparţinut actriţei Claudia Cardinale, decedată în septembrie, a adus suma de 826.262 de euro, a declarat pentru AFP casa de licitaţii Christie's. Licitaţia a cuprins „douăzeci de bijuterii alese, îndrăgite şi purtate de Claudia Cardinale”, potrivit unui comunicat.

O parte din această sumă va fi donată Fundaţiei Claudia Cardinale, fundaţia pe care a înfiinţat-o împreună cu fiica sa pentru a sprijini tinerii artişti contemporani din domeniul audiovizualului, în special femeile. Rezultatul a depăşit estimarea maximă realizată de Christie's, a precizat casa de licitaţii, iar toate piesele au fost vândute.

O legendă a cinematografiei italiene, Claudia Cardinale a fost muza celor mai mari regizori, de la Luchino Visconti la Federico Fellini, la Henri Verneuil sau Sergio Leone. A jucat în peste 150 de filme în Italia, Franţa şi la Hollywood şi a fost una dintre cele mai emblematice actriţe ale cinematografiei italiene, alături de Gina Lollobrigida şi Sophia Loren. A decedat la 23 septembrie anul trecut la Nemours, lângă Paris, unde locuia de mulţi ani.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră