„Monştri./ Monsters.”, lungmetrajul de debut al lui Marius Olteanu, va avea premiera mondială în secţiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflată la a 49-a ediţie, secţiunea Forum cuprinde 39 de filme, dintre care 31 vor fi prezentate în premieră mondială.

„Monştri.”, care îi are în distribuţie pe Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu, prezintă o zi din viaţa a doi tineri căsătoriţi.

Acesta va concura alături de filme din ţări ca Elveţia, Marea Britanie, Brazilia, Columbia, SUA şi Coreea.

Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia - de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul - de Ioachim Stroe şi designul de sunet - de Ioan Filip şi Dan Ştefan Rucăreanu. 

„Monştri.” este o producţie Parada Film şi Wearebasca. Producători sunt Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe şi Robert Fiţa. Coproducător: Marius Olteanu.  

Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.