Actorul Willem Dafoe va primi Ursul de Aur pentru întreaga carieră, la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 20 februarie în capitala Germaniei, scrie hollywoodreporter.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dafoe va fi celebrat în cadrul acestui festival prin proiectarea unei retrospective a carierei lui, care va include producţii precum „Plutonul/ Platoon”, regizat de Oliver Stone, şi „Umbra Vampirului/ Shadow of a Vampire”, regizat de E. Elias Merhige. Pentru aceste filme Dafoe a fost nominalizat la Oscar, la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar”.

Retrospectiva va include şi filmele „Antichrist”, regizat de Lars von Trier, „Mississippi Burning”, regizat de Alan Parker, „To Live and Die in L.A.”, regizat de William Friedkin, şi „The Life Aquatic With Steve Zissou”, regizat de Wes Anderson.

Cea mai recentă producţie a lui Anderson, lungmetrajul animat „Isle of Dogs”, va deschide Festivalul de Film de la Berlin 2018, pe 15 februarie. Festivalul se va încheia pe 25 februarie.

Actorul american de teatru şi film William Dafoe, născut pe 22 iulie 1955, s-a mai remarcat în pelicule de referinţă, precum „The Last Temptation of Christ”, „The English Pacient”, „American Psycho”, trilogia „Spider-Man”, asigurând vocile unor personaje amuzante în animaţiile „Finding Nemo”, „Finding Dory” şi „Fantastic Mr. Fox”.

Anul acesta, Willem Dafoe a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru interpretarea sa din „The Florida Project”, regizat de Sean Baker.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.