Mai mulţi regizori, producători şi actori români, între care s-au numărat Claudiu Mitcu, Vlad Ivanov, Pavel Bartoş şi Şerban Pavlu, au discutat marţi, în cadrul festivalului Anonimul, despre aşteptările pe care le au de la filmul românesc, despre promovarea lui, dar şi despre public şi aşteptările acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

S-a vorbit despre marketing, despre promovare şi educaţie, făcută chiar de pe băncile şcolii, însă părerea generală a fost că o reglementare legislativă ar putea face ca producţiile româneşti să fie mai vizibile şi, uşor, uşor, să aibă succes de casă.

La discuţie au participat şi Ludmila Cvikova, selectorul festivalului, care a menţionat că Cehia este „verde de gelozie” pe succesul României la festivalurile internaţionale şi a subliniat că educaţia joacă un rol important, actorul şi regizorul Emanuel Pârvu şi producătorul de film Miruna Berescu, directorul Anonimul.

Au fost, de asemenea, păreri şi dinspre spectatori – cum şi ce i-ar motiva să meargă la cinema pentru un film românesc şi ce îi ţine departe, momentan. Lipsa timpului a fost invocată, însă nu a reprezentat un motiv suficient. Totul e la un click distanţă, când vine vorba despre platforme de streaming, dar atâta vreme cât un blockbuster adună sute de mii de oameni în sălile din România, este limpede că timpul nu este insuficient. Problema este cum stârneşti curiozitatea publicului. Prin campanii de marketing bine construite, susţinute de bugete pe măsură, dar şi prin realizarea unor filme de „clasă de mijloc”, pentru că „nici filmul de artă nu poate fi băgat pe gât”, a fost părerea lui Pavlu.

Regizorul Marius Olteanu, al cărui „Monştri.” urmează să intre în cinematografe pe 27 septembrie, după ce a avut premiera la Berlinala de anul acesta în secţiunea Forum, este de părere că trebuie făcut ceva „să ajutăm publicul să fie mai puţin leneş”.

„Oamenii s-au obişnuit să mai plece din faţa ecranului, să apese pe un boton, să pună pauză filmului, iar experienţa de la cinema vine cu anumite reguli şi trebuie insistat că ea nu se compară cu cea de acasă (...) Nu poţi forţa oamenii să vină la filmul românesc, dar cred că trebuie să îi dai aerul că este ceva cool”.

Pavlu este de părere că lipsa sălilor de cinema, chestiune despre care se discută de mai mulţi ani, dar asupra căreia a insistat, a unei educaţii care ar trebui să înceapă în timpul şcolii, dar şi a unei clase de mijloc a filmelor - „mai pentru public”, cum le-a numit -  sunt elemente care au dus la îndepărtarea spectatorului de filmul românesc.

„Ca să poţi scoate banii pe film, trebuie să ai unde să exploatezi filmul. Ca să ai unde să îţi exploatezi filmul, trebuie să creezi un public interesat măcar de filmul mediu...”, a afirmat Pavlu. „Regizorul ştie din start că nu va scoate bani în România şi atunci rămân festivalurile din afară. Iar dacă acolo câştigi ceva, poţi aplica la CNC pentru următorul film”.

Cum mall-urile au drept ţintă profitul, ele marginalizează producţiile autohtone care, după o săptămână de la lansare, sunt programate în intervale orare imposibile celor care au o ocupaţie. Astfel că, în majoritate, concluzia discuţiei a fost că o reglementare – similară celei existente în Franţa – ar trebui să repună filmul românesc în atenţia privitorului.

În Franţa, o sală de cinema din zece este obligată să difuzeze filme franţuzeşti, spun cineaştii, iar modelul, susţin ei, ar trebui preluat şi la noi, însă, deocamdată, este o idee. 

Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul se va încheia sâmbătă seară, când vor fi anunţaţi câştigătorii secţiunilor lungmetraj, scurtmetraj românesc şi internaţional, desemnaţi în baza votului publicului. Invitatul de onoare al celei de-a 16-a ediţii este cineastul ucrainean Sergei Loznitsa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.