Filmul de animaţie „Spider-Man: Into the Spider-Verse” a debutat pe primul loc în box office-ului nord-american, cu încasări de 35,4 milioane de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producţia Sony a costat 90 de milioane de dolari şi combină desenul de mână cu imaginea generată de computer. Ea a fost regizată de Bob Persichetti, Peter Ramsey şi Rodney Rothman. La nivel internaţional, filmul a generat încasări de 21 de milioane de dolari.

Lungmetrajul „The Mule”, scris şi regizat de Clint Eastwood, a debutat pe poziţia a doua în box office-ul nord-american, cu încasări de 17,2 milioane de dolari. Este unul dintre cele mai bune debuturi ale lui Eastwood din toate timpurile şi primul din ultimii şase ani în care joacă, după „Trouble With the Curve”. Din distribuţie mai fac parte Michael Pena, Andy Garcia şi Laurence Fishburne.

După şase săptămâni de top, animaţia „Dr. Seuss' The Grinch” a coborât un loc, până pe trei, cu încasări de 11,5 milioane de dolari.

Filmul de animaţie „Ralph Breaks the Internet”, care a dominat clasamentul timp de trei săptămâni, a coborât până pe locul al patrulea, cu încasări de 9,5 milioane de dolari.

Lungmetrajul fantasy „Mortal Engines”, regizat de Christian Rivers, a debutat pe locul al cincilea în top, cu încasări de 7,5 milioane de dolari.

„Creed II”, film din franciza „Rocky”, cu Michael B. Jordan şi Sylvester Stallone în distribuţie, a coborât - după al patrulea weekend de la premieră - trei poziţii, până pe şase, cu încasări de 5,3 milioane de dolari.

Drama biografică „Bohemian Rhapsody” a coborât, după al şaptelea weekend de la premieră, două locuri în clasament, până pe şapte. Lungmetrajul a generat încasări de 4,1 milioane de dolari.

Tot două locuri a coborât şi comedia „Instant Family”, de Sean Anders. Clasat pe locul al optulea, filmul a generat în al cincilea weekend de la premieră 3,7 milioane de dolari.

Filmul fantasy „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, spinoff al „Harry Potter” regizat de David Yates şi scris de J. K. Rowling, a coborât cinci locuri, până pe nouă, cu încasări de 3,6 milioane de dolari în al cincilea weekend de la lansare.

Drama biografică „Green Book”, cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali, desemnată de The National Board of Review „cel mai bun lungmetraj al anului 2018”, a coborât trei locuri, până pe zece, în al cincilea weekend de la premieră. Filmul a generat încasări de 2,7 milioane de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.