Actriţa americană Debbie Reynolds, celebră pentru rolul jucat în musicalul "Cântând în ploaie”, alături de Gene Kelly, a murit la vârsta de 84 de ani, la doar o zi după ce şi-a pierdut fiica, Carrie Fisher, anunţă BBC. Carol Channing, Ellen DeGeneres, Mia Farrow, Bette Midler şi Dwayne Johnson se numără printre vedetele care şi-au exprimat online regretul la aflarea veştii morţii lui Debbie Reynolds, despre care spun că este unul dintre ultimele talente adevărate de la Hollywood.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a suferit miercuri un accident vascular cerebral şi a fost trasportată la un spital din Los Angeles. Fiica lui Debbie Reynolds, actriţa Cariie Fisher, vedetă a francizei ”Star Wars”, a murit marţi, la 60 de ani în urma unui infarct.

Debbie Reynolds si Carrie Fisher (Foto: dreamstime.com)
Debbie Reynolds si Carrie Fisher (Foto: dreamstime.com)

Fiul actriţei, Todd Fisher, a declarat pentru AP: ”Este acum cu Carrie şi toţi avem inimile sfărâmate”. El a adăugat că stresul provocat de moartea surorii sale a fost ”prea mult” pentru mama lui.

Debbie Reynolds si Carrie Fisher (Foto: dreamstime.com)
Debbie Reynolds si Carrie Fisher (Foto: dreamstime.com)

Debbie Reynolds a publicat, marţi, pe pagina sa de Facebook: ”Mulţumesc tuturor celor care au apreciat talentul iubitei şi minunatei mele fiice. Sunt recunoscătoare pentru gândurile şi rugăciunile care acum o însoţesc spre următoarea oprire”.

CITEȘTE ȘI Vedetele aduc tribut lui Debbie Reynolds: Frumoasă şi generoasă, unul dintre ultimele talente adevărate de la Hollywood

Născută pe 1 aprilie 1932, Debbie Reynolds a jucat roluri principale în comedii şi musicaluri importante de la Hollywood, în anii 1950 - 1960. La vârsta de 19 ani, a cunoscut succesul cu interpretarea sa din "Cântând în ploaie/ Singing in the rain”.

În 1964, a primit o nominalizare la categoria cea mai bună actriţă în rol principal a premiilor Oscar, pentru musicalul ”The Unsinkable Molly Brown”.

Debbie Reynolds (Foto: Facebook)
Debbie Reynolds (Foto: Facebook)

În 2015, a primit din partea Screen Actors Guild premiul pentru întreaga carieră, înmânat de fiica ei. A jucat în peste 80 de filme artistice şi de televiziune.

Debbie Reynolds (Foto: dreamstime.com)
Debbie Reynolds (Foto: dreamstime.com)

Debbie Reynolds s-a căsătorit în 1955 cu cântăreţul Eddie Fisher cu care a avut doi copii - Carrie şi Todd. Cuplul a divorţat în 1959, iar actriţa s-a mai căsătorit de două ori.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.