Actorii americani intră oficial în grevă vineri, alăturându-se scenariştilor într-o dublă acţiune sindicală nemaiîntâlnită din 1960 la Hollywood, care promite să paralizeze producţia americană de film şi televiziune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflată în plină promovare a mult-aşteptatului "Oppenheimer" al lui Christopher Nolan, prestigioasa distribuţie a filmului a decis joi seară să părăsească premiera londoneză înainte de începerea proiecţiei, potrivit Deadline.

Regizorul filmelor "Interstellar" şi "Inception" a urcat pe scenă pentru a explica situaţia publicului de la cinematograful Odeon Luxe, care se aştepta să-l vadă pe Christopher Nolan însoţit de Matt Damon, Robert Downey Jr şi Emily Blunt.

Potrivit Deadline, toţi membrii distribuţiei filmului "Oppenheimer" care au părăsit cinematograful au susţinut decizia de a intra în grevă. În timpul premierei, Emily Blunt a declarat presei că distribuţia va părăsi covorul roşu "împreună", în semn de "unitate", dacă greva va fi aprobată în mod oficial.

"I-aţi văzut mai devreme pe covorul roşu. Din nefericire, au plecat să-şi pregătească pancartele pentru ceea ce ei cred că va fi o grevă iminentă a SAG (sindicatul actorilor), care se va uni cu sindicatul scenariştilor pentru a obţine o salarizare mai echitabilă", a explicat cu umor Christopher Nolan.

Această grevă, decisă de SAG-AFTRA, sindicatul unic al actorilor, îi angajează pe cei 160.000 de membri ai săi, fie că sunt simpli figuranţi, cascadori, cu roluri secundare ocazionale sau vedete, scrie AFP.

Marile vedete au contracte individuale în plus faţă de contractul sindical (...), dar sunt totuşi membri ai aceluiaşi sindicat", a declarat pentru AFP Jonathan Handel, avocat specializat în industria spectacolului. Iar acelaşi contract înseamnă aceleaşi obligaţii.

Numeroase celebrităţi, printre care Meryl Streep, Ben Stiller şi Colin Farrell, s-au pronunţat deja public în favoarea unei greve.

Ele vor deveni o voce esenţială, "dar această grevă nu are ca scop să aducă mai mulţi bani unor oameni care au deja milioane", explică Handel. Mişcarea socială este crucială pentru mulţimea de actori, care sunt plătiţi mult mai puţin, care trebuie "să continue să pună mâncare pe masă şi să aibă un acoperiş deasupra capului".

Hollywood-ul funcţionează deja cu încetinitorul din luna mai, odată cu greva scenariştilor, iar acum se va opri complet. Fără actori, este imposibil să se filmeze, chiar şi pe baza unor scenarii finalizate înainte de primăvară, aşa cum a făcut recent serialul Amazon "The Rings of Power", un prequel al "Stăpânului inelelor".

Doar câteva talk-show-uri şi reality-show-uri vor continua. Acest lucru este posibil să afecteze programele de televiziune din Statele Unite. Fără seriale, canalul Fox va oferi în esenţă, în această toamnă.

Cu cât greva va dura mai mult, cu atât mai multe întârzieri se vor acumula. Lansarea viitoarelor superproducţii va avea probabil de suferit, deoarece între sfârşitul filmărilor şi lansarea în cinematografe trec luni lungi. 

Potrivit lui Handel, mişcarea poate afecta şi producţiile internaţionale la limită. "Când actorii SAG-AFTRA lucrează la un film turnat în Europa, Australia, Asia sau în altă parte, ei trebuie să oprească lucrul", explică el.

Greva este posibil să "dureze până în toamnă", prevede avocatul. Conflictul ar putea chiar "să se prelungească la nesfârşit", având în vedere tensiunile majore dintre actori şi studiouri.

În opinia sa, acest lucru va accelera migrarea publicului larg către platformele de streaming precum Netflix, ale căror cataloage cuprind un număr mare de producţii internaţionale şi reality-show-uri.

La fel ca şi scenariştii, actorii solicită o creştere a remuneraţiei lor "reziduale", care provine din fiecare difuzare repetată a unui film sau a unui serial şi care a scăzut odată cu apariţia streaming-ului.

Substanţiale pentru televiziune, deoarece sunt calculate pe baza tarifelor de publicitate, aceste emolumente sunt mult mai mici în cazul platformelor de streaming, care nu îşi comunică cifrele de audienţă şi plătesc o sumă fixă, indiferent de succes.

Eric Edelstein, un actor care a jucat un mic rol în "Jurassic World", a ilustrat recent această eroziune dramatică pentru Los Angeles Times. El a câştigat 1.400 de dolari (1.250 de euro) într-un trimestru din reluarea filmului pe canalele de cablu. Pentru aceeaşi perioadă, actorul a câştigat 40 de dolari (35 de euro) din reluările în streaming.

Actorii sunt, de asemenea, îngrijoraţi de faptul că vor fi înlocuiţi de inteligenţa artificială (AI). Ei cer garanţii că vocile şi imaginile lor nu vor fi clonate fără acordul lor. 

În cele din urmă, ei protestează faţă de "audiţiile autoînregistrate", care au devenit un lucru obişnuit odată cu pandemia: studiourile cer candidaţilor să se filmeze de la distanţă, ceea ce îi privează de feedback-ul directorilor de casting.

Aceasta este prima grevă a actorilor de la 1980 încoace la Hollywood.

Ultima mişcare socială dublă care a reunit actori şi scenarişti datează din 1960. La acea vreme, viitorul preşedinte american Ronald Reagan conducea sindicatul actorilor şi îşi construise statura politică obţinând concesii majore din partea studiourilor.

Impactul economic al acestei greve va fi probabil uluitor. Ultima grevă a scenariştilor din 2007-2008 a durat 100 de zile şi a costat industria 2 miliarde de dolari (1,7 miliarde de euro).

Cu toate acestea, numeroşi lucrători de la Hollywood vor să riposteze, deoarece consideră că industria trece printr-o criză existenţială, între precarizarea asociată cu streaming-ul şi ameninţările tehnologice.

"Acesta este un moment istoric", a insistat joi Fran Drescher, fosta vedetă a serialului "Dădaca", care prezidează SAG-AFTRA. "Dacă nu ne ridicăm în picioare acum, (...) riscăm cu toţii să fim înlocuiţi de maşini şi de mari corporaţii cărora le pasă mai mult de Wall Street decât de tine şi de familia ta".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.