În contextul dezbaterii despre noua programă şcolară pentru clasa a IX-a, Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatura veche.

EPISODUL 3: Şcoala Ardeleană sau momentul în care ne-am uitat în oglindă şi am zis „Suntem latini!”

Dragă Filip, la un moment dat ne-am întrebat: „Dar noi cine suntem?”

E sfârşit de secol XVIII. Românii trăiesc sub trei imperii, trei administraţii, trei tipuri de şcoli: în Moldova – sub influenţă otomană, în Ţara Românească – tot sub Poartă, cu ierarhii şi cultură foarte amestecate, în Transilvania – în Imperiul Habsburgic, unde existau şcoli reale, tipografii, universităţi, academii, biblioteci, legi moderne. Scriu fiecare în altă limbă: ba română, ba slavonă, ba latină.

Şi, brusc, câţiva oameni foarte încăpăţânaţi din Ardeal se trezesc într-o dimineaţă cu o idee revoluţionară: „Staţi un pic… noi suntem latini!” Şi nu doar au zis-o. Au început să caute dovezi, să scrie, să compare, să demonstreze cu un entuziasm care azi ar umple subreddit-uri întregi.

Aşa s-a născut Şcoala Ardeleană, primul nostru proiect intelectual major.

Cine sunt eroii? Nişte savanţi foarte serioşi.

Samuil Micu. Domnul care a încercat să facă prima gramatică modernă. Disciplinat, riguros, cu vibe-ul unui profesor care chiar te pune să înveţi declinările.

Gheorghe Şincai. Ar fi fost astăzi genul de om care îşi cară în rucsac trei atlase, două cronologii şi o tabletă. A scris un fel de enciclopedie istorică de mii de pagini… cu un singur toc.

Petru Maior. Cel mai pasional dintre ei. Dacă ar fi avut Facebook, ar fi fost omul care scrie postări lungi despre identitate, cu 200 de comentarii. Nu, nu genul la care te gândeşti. Identitate pe bune.

Ce făceau, de fapt?

Simplu: încercau să demonstreze că limba română vine din latină. Au scos dicţionare, gramatici, istorii. Au comparat cuvinte, au inventat etimologii, au făcut tabele. Unele argumente sunt excelente. Altele sunt… cum să-ţi spun… foarte ambiţioase.

Gen: „lat. testa → rom. ceafă” (nu întreba); „lat. leo → rom. leu” (ok, aici ne-a ieşit); „lat. bonus → rom. bun” (victorie!)

Era entuziasm de pionierat, dar şi o nevoie reală: voiau să arătăm ca o naţiune, nu ca o adunare de sate separate.

Şi acum… ce făcea Europa în acelaşi timp?

Aici vine partea amuzantă şi frumoasă. Când noi scriam despre fonetică şi etimologie, în America, Jefferson scria Declaraţia de Independenţă. În Franţa, se întâmpla Revoluţia. În Germania, Kant scria Critica raţiunii pure. Iar Beethoven compunea Simfonia a IX-a.

Practic, Europa făcea modernitate. Noi făceam alfabetizări masive şi gramatici. Şi, surpriză!, fix asta aveam nevoie să facem atunci.

De ce contează Şcoala Ardeleană?

Pentru că e prima dată când românii se iau în serios intelectual. E prima dată când cineva spune: limba noastră merită o gramatică; identitatea noastră merită un nume; istoria noastră merită ordonată; cultura noastră poate fi modernă. A fost momentul în care cultura română a trecut de la copil la adolescent. A început să articuleze cine e, de unde vine şi încotro merge.

Efectul? Fără ei, n-am fi avut nici literatură mare. Sau cine ştie când am fi avut-o. Şi nici noi doi nu am vorbi acum limba asta.

Morala episodului

Dragă Filip, oamenii ăştia nu au fost genii literare. Au fost muncitori oneşti ai identităţii noastre. Dar ei au făcut primul pas serios spre modernitate: ne-au învăţat să ne uităm în oglindă şi să recunoaştem ceva acolo. Nu perfect. Nu complet. Dar al nostru.

A fost începutul unei culturi care, în doar 100–150 de ani, a ajuns la poeţi uriaşi.

Exerciţiul haios al zilei

„Gândeşte ca un membru al Şcolii Ardelene: inventează 5 etimologii.”

Reguli:

- trebuie să pară convingătoare
- să fie cât de cât legate de latină (caută cuvinte latine pe net)
- dar să fie amuzante şi-un pic forţate

Exemple pentru tine:

1. laptop → lat. lapto-portabilis
„Obiect de mare învăţătură, ţinut pe genunchi precum tabletele vechilor daci.”

2. programare → lat. pro-gramare, „a scrie înainte”
Interpretare Ardelenistă: „arta prin care omul se pregăteşte din timp… spre deosebire de elevii de azi.”

3. canapea → lat. canna-pea, „pat din trestie înaltă”
(Aici corifeii ar fi fost în extaz: două rădăcini latine într-un cuvânt modern! Perfect!)

4. covrig → lat. curvus rigatus, „cerc îndoit cu dungi”
Sună atât de bine încât aproape te întrebi dacă nu cumva e adevărat.

5. ecran → lat. scranium
„partea din faţă a obiectelor care afişează lumina” (Atenţie: sofisticat şi complet inventat. Perfect pentru Ardealeni.)

6. robot → lat. robo-tus, „cel care munceşte fără abatere”
(S-ar fi umflat în pene corifeii, ţi-o zic sincer.)

Dacă râzi, ai înţeles exact ce făceau şi ei, uneori. Baftă!

-

Gabi Bartic este CEO Brio, absolventă de ştiinţe socio-umane, cu o vastă experienţă în Comunicare, Media şi Advertising. În ultimii 7 ani s-a dedicat educaţiei, lucrând alături de profesorul Dragoş Iliescu, la prima platformă de evaluare educaţională standardizată. Gabi Bartic crede cu tărie în necesitatea unei abordări transformaţionale şi responsabile în educaţie, care să permită fiecărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.

Citeşte si:

Literatura română veche povestită copilului meu | Episodul 1: Prima poezie românească

Literatura română veche povestită copilului meu | Episodul 2: Letopiseţele sau primii noştri povestitori care nu ştiau încă ce e literatura

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.