Autor: Gabi Bartic
În contextul dezbaterii despre noua programă şcolară pentru clasa a IX-a, m-am gândit cum ar fi să îi povestesc fiului meu despre literatura veche, aşa cum i-am povestit şi despre principii fizice, biologie, astronomie şi tot felul de lucruri care l-au fascinat.
M-ar bucura ca oamenii de litere să completeze, să mă corecteze, să adauge ce crede fiecare că merită spus.
EPISODUL 1: Prima poezie românească (sau: Ce făceam noi, ce făcea Beethoven)
Dragă Filip, să începem cu începutul. Acum aproximativ 240 de ani, pe la sfârşit de secol XVIII, un domn pe nume Ienăchiţă Văcărescu s-a gândit să scrie poezie. Şi a ieşit ceva… drăguţ. Naiv. Curat. Cu inimă bună. Un fel de „primul desen cu case şi copaci” al literaturii noastre. Poemul lui arată cam aşa:
„Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.
S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică.”
Poate fi o poveste vegetală sau, cum se chinuie criticii să zică, o timidă poezie de amor. Vezi şi tu ce-ţi spune. N-aş forţa analize din alea care te fac pe tine să râzi, gen „eul liric”.
Aici eul liric e nedumerit, şi pare că asta e suficient. E simpatic. E copilăresc. E ce poate scrie o cultură aflată abia în zori.
Şi acum, surpriza: ce făcea Europa în timpul ăsta?
Ei bine… în 1808, Beethoven compunea Simfonia a V-a. Boom-boom-boom-booom. Nivelul „să tremure pereţii lumii, nu doar tulpina din grădina lui Ienăchiţă”.
În Franţa, se citeau Rousseau şi Voltaire. În Germania, Goethe scria Faust. În Anglia, Jane Austen termina Sense and Sensibility.
La noi, abia puneam alfabetul în ordine şi încercam să explicăm ce e o rimă. Nu e o ruşine. E doar adevărul. Am pornit mai târziu. Dar asta face povestea noastră cu atât mai frumoasă.
Şi totuşi… există ceva minunat aici.
Ştii ce e uimitor? Că în doar două secole, am trecut de la „grădină / tulpină” la „Stelele-n cer / deasupra mărilor / ard depărtărilor / până ce pier” şi la „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată.”
Saltul ăsta este uluitor. Nu poţi să-l explici dacă nu priveşti cultura ca pe un organism viu care, la un moment dat, a început să respire singur. Asta e frumuseţea literaturii române: nu că am fost mari de la început, ci că am devenit foarte repede mari.
Morala episodului
Nu trebuie să te mint că literatura noastră veche e ceea ce nu este. E fragedă, e stângace, e simpatică — şi exact asta poate produce o cultură în copilăria ei. Important e drumul, nu proiecţia unei glorii inventate.
Dragă Filip, nu am avut Dante în 1600. Dar avem poeţi uriaşi după 1900. Şi asta e povestea adevărată.
Exerciţiul haios al zilei
„Scrie-ţi propria poezie «ca în 1780», dar cu teme de 2025.”
Reguli:
- doar 4 versuri
- rime puţin strâmbe
- un subiect modern (telefon, şcoală, gaming, AI etc.)
- o metaforă „forţată”, în stilul vremii
Un exemplu pentru tine:
„Într-o şedinţă lângă-o fereastră,
stătea Wi-Fi-ul, foarte... albastră;
când vine altul, semnalul scază,
şi-mi ia TikTok-ul… şi mă-ntristează.”
Poezie premodernă pură. Dar cu 5G. Nu mai pun muzică, am făcut destulă poezie.
Aştept feedback. Adică vorbe, înapoi. Cum ar zice Ienăchiţă.
(Gabi Bartic este CEO Brio, absolventă de ştiinţe socio-umane, cu o vastă experienţă în Comunicare, Media şi Advertising. În ultimii 7 ani s-a dedicat educaţiei, lucrând alături de profesorul Dragoş Iliescu, la prima platformă de evaluare educaţională standardizată. Gabi Bartic crede cu tărie în necesitatea unei abordări transformaţionale şi responsabile în educaţie, care să permită fiecărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
