În contextul dezbaterii despre noua programă şcolară pentru clasa a IX-a, Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatura veche.
Cum se citeşte Arghezi (şi de ce nu e cine crezi că e)
Dragă Filip, dacă ar fi să-i întrebi pe mulţi adulţi ce ştiu despre Arghezi, ţi-ar spune două lucruri: primul (sigur) poezii pentru copii (Zdreanţă, Prisaca ş.a.m.d.), al doilea (poate) poezii „urâte”, grele, întunecate
Amândouă sunt adevărate. Şi totuşi, insuficiente.
Arghezi nu e poetul „care simte şi varsă”. Arghezi e poetul care construieşte. E unul dintre poeţii mei preferaţi, te rog să mă laşi un pic să explic de ce. Dacă Bacovia este starea, Arghezi o face. O fabrică, exact ca-n Prisaca, celulă cu celulă. Atent. Minuţios. Şi iese ceva absolut minunat. La el, poezia nu curge. Se lucrează atent.
Atelierul lui Arghezi
Arghezi e poetul care: îţi arată şuruburile, nu ascunde cusăturile, nu se teme de materialele dure. El nu visează poezia. O meşteşugeşte.
De aceea poate scrie: Zdreanţă, Prisaca, poezie de dragoste, poezie despre închisoare, noroi, mucegai, vină. Fără să se contrazică.
Testament — poezia ca moştenire muncită
Dacă ar fi să alegi o singură poezie care explică cine este Arghezi, aceea e Testament. Nu e un manifest romantic. E un contract între generaţii. Aş zice contract de muncă, dar ar fi un pic prea mult.
„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte.”
Nu aur. Nu glorie. Ci o carte.
„Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşez-o cu credinţă căpătâi.”
Poezia nu e revelaţie. E scară. Se urcă.
Şi vine ideea care scandalizează şi azi:
„Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”
Asta e cheia lui Arghezi. Frumosul nu e pur. Frumosul se face din ce există. El nu fuge de urât. Îl ia şi-l pune la lucru.
Florile de mucigai — când poezia se scrie cu unghia
Aici Arghezi duce ideea la extrem.
Filip, mai ţii minte, când am fost la Mărţişor, am povestit cu doamna de acolo despre perioada cât Arghezi era închis.
Florile de mucigai sunt scrise din experienţa detenţiei, dar nu sunt „poezii de plâns”. Sunt poezii despre limitele limbajului.
„Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,”
Nu cu stiloul. Nu cu cerneală. Cu unghia.
„Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate.”
Asta nu e estetică. E supravieţuire. Şi totuşi, Arghezi nu cade în lamentaţie. Face poezie din imposibilitatea poeziei.
Aici apare ideea „frumosului urâtului”, pe care o mai găseşti şi la Baudelaire (Florile răului): poezia nu trebuie să fie frumoasă, ci trebuie să fie adevărată. Urâtul nu e opusul frumosului. E materia lui brută.
De ce contrastul cu Prisaca e atât de puternic
Acum înţelegi de ce e important că Arghezi e predat copiilor cu: albine, căţei, joacă. Nu pentru că ar fi „mai uşor”. Ci pentru că acelaşi poet poate face: miere, mucegai, iubire, noroi. Cu aceeaşi rigoare. Asta e forţa lui.
Poezia de dragoste — construcţie, nu visare.
Aici e partea mea preferată. Şi nu pentru că-s „fetiţă”, cum zici tu. Ci pentru că Arghezi scrie unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste scrise în română. Poeziile astea sunt, pentru mine, comoara ascunsă a lui Arghezi. El nu scrie poezie de dragoste ca un adolescent romantic. Scrie ca un om aşezat, într-o relaţie reală.
„Morgenstimmung”
„Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.”
Iubirea intră fără anunţ.
„Ca o lavandă sonoră.”
Nu e astrală. E domestică, ca un voal.
„Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Şi-întreaga ta făptură, aproape.”
Cam aşa se-ntâmplă, Filip. Iubeşti omul şi încă ceva. „Degetul mic care pipăia mierlele pe clape”.
„Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.”
Două biografii, două vieţi. Nu două iluzii.
Şi-acum, cealaltă poezie. Nu mai e despre cum vine iubirea. E despre cum pleacă.
„De-abia plecaseşi”
„De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!”
„Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.”
Filip, asta e una dintre cele mai adevărate definiţii ale iubirii: să vrei două lucruri opuse în acelaşi timp. Nu e dramă. Nu e isterie. E luciditate dureroasă. Arghezi nu plânge. Constată.
„De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”
Asta nu e întrebare poetică. E întrebare reală.
Arghezi şi lumea lui
Arghezi trăieşte: într-o epocă violentă, cu războaie (ambele războaie mondiale), cu detenţii (a stat de două ori în închisoare, o dată în Bucureşti şi o dată la Târgu Jiu), cu cenzură.
Casa de la Mărţişor era lângă zidurile închisorii. Boema şi suferinţa sunt vecine. Nu scrie din turn de fildeş. Scrie din lumea reală.
Context european
Când Arghezi publică: în Europa explodează avangarda, Tristan Tzara (român!) inventează dadaismul, Kafka scrie despre alienare, Baudelaire deja schimbase ideea de frumos. Arghezi nu e „în urmă”. E perfect sincron.
Ce rămâne pentru tine, Filip
Arghezi te învaţă ceva esenţial: emoţia se poate construi, meticulos, serios, poezia e muncă, frumuseţea nu vine din puritate, ci din atenţie Nu trebuie să suferi ca să scrii. Trebuie să bricolezi atent ce trăieşti.
Exerciţiul zilei (unul singur)
Scrie 6–8 versuri despre un lucru mic (pe care îl vezi zilnic). Regulă: nu spune ce simţi şi arată cum funcţionează.
Un exemplu (prost), ştii că nu-s bună la asta:
Pe masa mică, firimituri
Stau ca nişte semne lăsate
De o dimineaţă grăbită
Care n-a ştiut că va conta.
Dacă pare simplu, e bine. Arghezi ar fi aprobat. Arghezi nu e poetul revelaţiei. E poetul muncii. Şi tocmai de aceea, al adevărului.
-
Gabi Bartic este CEO Brio, absolventă de ştiinţe socio-umane, cu o vastă experienţă în Comunicare, Media şi Advertising. În ultimii 7 ani s-a dedicat educaţiei, lucrând alături de profesorul Dragoş Iliescu, la prima platformă de evaluare educaţională standardizată. Gabi Bartic crede cu tărie în necesitatea unei abordări transformaţionale şi responsabile în educaţie, care să permită fiecărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
