Proba scrisă a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ va avea loc, marţi, în 42 decentre din întreaga ţară, fiind aşteptaţi peste 9.500 de candidaţi care au întrunit condiţiile necesare. Proba se va derula în condiţii speciale din cauza caniculei, autorităţile locale fiind obligate să asigure săşi ventilate şi apă potabilă. Primele rezultate vor fi afişate în 15 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Marţi, 8 iulie, se va desfăşura, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ), proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2025)”, anunţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Sursa citată a precizat că sunt aşteptaţi să participe cei peste 9.500 de candidaţi (dintr-un total de peste 9.900 de candidaţi înscrişi), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;

deţin calificativul „Bine" sau „Foarte bine" pentru anul şcolar în curs;

au avut cel puţin 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Accesul candidaţilor are loc în intervalul 7:30 - 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate - ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate).

Proba începe la ora 9:00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 - 2 ore în anumite situaţii speciale (exemple: pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere sau în situaţia în care proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului acesteia de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă).

”Elaborarea subiectelor pentru cele 99 de discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise sunt asigurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare. După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa pe pagina web dedicată (ora 15:00) şi la avizierele centrelor de examen”, anunţă ministerul.

Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidaţi care pot susţine proba scrisă sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.518 candidaţi), învăţământ primar în limba română (1.632 de candidaţi), educaţie fizică şi sport (751 de candidaţi) şi consiliere psihopedagogică (408 candidaţi).

Toate spaţiile alocate examenului (sălile în care se desfăşoară proba scrisă, precum şi sălile în care activează comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel naţional pe discipline.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 15 iulie, în centrele de examen şi pe pagina de internet a examenului.

Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) şi 16 iulie (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse şi online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele şcolare prin afişarea la sediul centrelor de examene în ziua susţinerii probei scrise.

Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august 2025.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind obiectivul propriu-zis al examenului. Prin accesul la definitivarea în învăţământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant şi pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ poate fi susţinut fără taxă de cel mult 3 ori.

”Având în vedere prognoza meteorologică anunţată pentru ziua de marţi, 8 iulie (caniculă), Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să ia măsuri specifice pentru a asigura condiţii de organizare/desfăşurare adecvate acestei situaţii (disconfort termic). În acest sens, în spaţiile destinate probei scrise trebuie să existe sisteme de climatizare corespunzătoare, apă potabilă pentru candidaţi şi membrii comisiilor, precum şi asistenţă medicală pe întreaga durată a probei. De asemenea, se pot lua orice alte măsuri de ordin logistic, în interiorul cadrului formal aprobat, pentru asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare”, au precizat oficialii ministerului.

Marţi, 8 iulie, în intervalul orar 8:00 - 17:00, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţie linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea probei scrise.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.