Raluca Cordun este mama a doi copii care urmează cursurile şcolii primare într-un oraş din Olanda. De patru ani, trăieşte din interior experienţa unui sistem educaţional care funcţionează pe bază de încredere, autonomie şi atenţie reală la nevoile fiecărui copil. Într-o conversaţie sinceră, Raluca povesteşte despre cum sunt primiţi copiii în şcoli, cum sunt evaluaţi şi încurajaţi să îşi depăşească propriile limite – fără frică, fără ierarhii, fără etichete – şi despre cum a învăţat, ca părinte, să privească altfel educaţia.
Începutul – o întâmpinare cu numele pe buze şi braţele deschise
În Olanda, copiii încep şcoala imediat după ce împlinesc 4 ani, deci fiecare copil intră pe rând. Asta le permite profesorilor să se concentreze pe fiecare copil în parte şi să-l ajute să se integreze treptat în colectivul deja format. „Cu o săptămână înainte să înceapă, am fost invitaţi să îl aducem pe cel mic la şcoală pentru introducerea oficială. Deşi întâlnirea avea loc după terminarea programului, directoarea, administratorul şi profesorul de sport îl aşteptau cu entuziasm pe holul şcolii: Tu eşti Raul, nu-i aşa? Ce bine îmi pare să te cunosc! Abia aştept să ne jucăm împreună!”
Întâlnirea are rolul de a-i permite copilului să descopere spaţiul fără presiune, iar primirea călduroasă a profesorilor îi ajută să stabilească o legătură autentică înainte de intrarea în colectiv, dar şi să nu simtă atât de puternic anxietatea separării. „În prima zi de şcoală, Raul a mers fără frică sau emoţii.”
Învăţare prin joacă şi evaluare fără presiune
Clasele sunt formate iniţial din 17–18 copii, dar pe parcursul anului pot ajunge până la maxim 28. „Deşi copiii încep mersul la şcoală la 4 ani, adevărata şcoală, aşa cum o înţelegem noi tradiţional, începe abia la 6 ani. De fapt, acei primi doi ani sunt pentru dezvoltarea dialogului, dezvoltare emoţională şi inter-relaţională – prin joacă, poveşti, explorare şi descoperire ghidată.”
Evaluarea nu are nimic de-a face cu notele sau ierarhiile. Copiii sunt observaţi zilnic de învăţători, iar de două ori pe an au loc testări standardizate, scurte şi fără o miză înspăimântătoare: „Profesorii exersează cu elevii formatul de testare, astfel încât să le devină familiar. În primii ani, nici nu li se spune că e o testare ‘oficială’, cu o miză diferită faţă de cea de săptămâna trecută, tocmai ca cei mici să nu simtă stres sau presiune.”
Rezultatele sunt folosite exclusiv pentru a înţelege ritmul fiecărui copil, nu pentru a-i compara. „Profesorul corectează testele şi introduce datele într-un sistem care generează un grafic de evoluţie pentru fiecare elev în parte, raportat la rezultatele sale din trecut. La final, părinţii primesc un raport individualizat pentru copilul lor, care include, pe lângă rezultatele acestei testări, şi observaţiile profesorului despre copil – de la integrare socială, curiozitate, coerenţă în exprimare, respectarea regulilor, interesul pentru teme noi etc. De fapt, aptitudinile cognitive testate sunt cam o treime din raport. Restul vizează copilul ca om.”
Raportul este completat de un rezumat al profesorului, despre cum vede el elevul, dar şi de o scrisoare dedicată de pedagog copilului. „Prin scrisoare, profesorii li se adresează direct fiecărui copil şi îi mulţumesc pentru timpul petrecut împreună la clasă, îi spun ce apreciază cel mai mult la el şi îl încurajează să rămână curios. Scrisoarea e cu atât mai importantă pentru că profesorii se schimbă de la an la an, iar astfel elevii rămân cu o amintire de la fiecare dintre ei.”
Fără comparaţii, fără stigmatizare: doar progres individual
„Copiii mei nu ştiu ce înseamnă note, clasamente sau frica de examene. Evaluarea e doar un instrument pentru profesor, nu un verdict pentru copil.” În Olanda, fiecare elev e tratat ca un individ cu ritmul, interesele şi pasiunile proprii. „Fiul meu cel mare, care are 8 ani, a dezvoltat o pasiune pentru axolotl, o specie de salamandră din Mexic. Învăţătoarea lui i-a adus texte despre asta, l-a încurajat să citească, să scrie şi să povestească şi altora. Încă de la vârsta asta, copiii învaţă cum să caute informaţii şi să îşi urmeze interesele.”
La aproape toate materiile, elevii primesc fişe de lucru cu exerciţii pe 3 nivele de dificultate. „Când îl termini pe primul, treci la al doilea şi tot aşa. Dacă termini mai repede toate exerciţiile, poţi să citeşti sau să te joci şah pe hol. Dacă termini adesea mai repede, profesorul îţi pregăteşte exerciţii suplimentare. În funcţie de materie, se pot organiza şi clase speciale pentru copiii mai avansaţi şi cei care au nevoie de mai multă aprofundare – dar asta nu pentru a-i compara şi separa, ci pentru a le menţine tuturor copiilor interesul pentru învăţare. Aici, performanţa înseamnă să-ţi depăşeşti propriile limite, nu să fii mai bun decât ceilalţi”
Nu e neobişnuit nici ca într-o clasă să existe elevi de vârste diferite: „La sfârşitul fiecărui an, profesorul evaluează situaţia fiecăruia şi poate recomanda ca elevul să sară sau să repete un an – dar în Olanda asta nu are niciun stigmat ataşat. Decizia e luată în interesul lui şi nu miră pe nimeni. Uneori, se întâmplă ca în aceeaşi clasă să fie copii de 6 ani alături de alţii de 9 ani.”
O şcoală fără teme, dar cu sens
Ziua de şcoală e plină, structurată pe module tematice care variază la fiecare 6–8 săptămâni. Orele încep la 8:30 şi se termină la 15:00. Programul variază zilnic, dar învăţătoarea îl anunţă la începutul zilei. „Fiecare şcoală urmează o programă personalizată. Spre exemplu, la şcoala copiilor mei, în Grupa 4, modulele au fost Grădina zoologică, Board Games, Ochiul uman, Vremea şi Castele. În fiecare zi au o oră dedicată cititului, exerciţii de scriere şi matematică, dar şi timp dedicat proiectelor în echipă.”
Nu există teme pentru acasă, pentru că totul se face în cadrul programului: „Rolul părinţilor e să aibă încredere şi să respecte cadrele didactice, nu să se ocupe de meditaţii şi dublarea procesului de învăţare acasă. Chiar şi dacă există conflicte la şcoală, învăţătoarea are autoritatea în rezolvarea acestora, iar părinţii nu intervin decât la îndemnul ei. Toată lumea beneficiază de pe urma delegării responsabilităţilor, iar şi copiii, şi părinţii au încredere că profesorii fac totul spre binele copiilor.”
De două ori pe an, după realizarea rapoartelor de evaluare individuale, părinţii sunt chemaţi la şcoală pe rând pentru o şedinţă scurtă în care li se explică conţinutul raportului şi se vorbeşte despre evoluţia copilului – totul într-un mod personalizat, empatic şi orientat pe dezvoltare. „Învăţătoarea descrie ce a observat la copil şi punctează calităţile lui aparte. Chiar şi punctele mai puţin bune sunt elaborate într-o manieră pozitivă, de oportunitate, nu de lipsă sau inadecvare.”
Trecerea la noul an se face cu blândeţe: „Încă din luna mai, profesorii le spun cine le va preda în anul care urmează, iar în penultima săptămână dinaintea vacanţei de vară, toată grupa de copii merge împreună să îşi cunoască viitorul învăţător. În felul acesta, când şcoala reîncepe în august, cei mici se întorc fără mari emoţii şi se pot concentra pe revederea cu prietenii lor.”
Pentru Raluca, experienţa cu sistemul educaţional olandez a însemnat o schimbare majoră de perspectivă: „Am învăţat să-mi apreciez copiii mai mult pentru ceea ce sunt deja şi să nu mă mai concentrez pe lipsuri şi imperfecţiuni. Am învăţat că nu doar competenţele cognitive contează, ci şi cele relaţionale, gândirea critică, creativitatea, răbdarea, capacitatea de a rezolva probleme etc. În generaţia lor, cu acces la AI, toate astea vor conta mult mai mult decât capacitatea de memorare.”
Raluca şi-ar dori ca toţi părinţii să aibă parte de această experienţă, pe care din păcate sistemul educaţional românesc actual nu o oferă. „Dacă ar fi să le spun ceva părinţilor din România, ar fi să îşi înveţe copiii, în primul rând, să gândească, să se exprime, să vină cu idei noi. Şi să le valideze unicitatea, să rămână curioşi faţă de interesele lor şi să fie atenţi la oportunităţile pe care fiecare dintre ei le creează, prin creativitatea proprie, pentru beneficiul colectiv.”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
