Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, a atribuit companiei Vestas CEU România SRL contractul în valoare de 99,78 milioane lei pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a turbinelor eoliene ale parcului eolian Crucea Nord.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, 1 octombrie, Hidroelectrica  a atribuit contractul pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a turbinelor eoliene ale Parcului Eolian Crucea Nord, ca urmare a parcurgerii etapelor procedurale de achiziţie sectorială. Serviciile, în valoare de 99.782.280 lei, fără TVA, urmează să fie efectuate de Vestas CEU România SRL”, anunţă compania de stat.

Prin contractul ce va fi derulat pe parcursul a 5 ani este vizată garantarea disponibilităţii turbinelor eoliene Vestas model V112 – 3MW MK1a, precum şi a sistemelor SCADA, PPC şi AEOS. Sunt prevăzute, de asemenea,  activităţi de mentenanţă predictivă, preventivă şi corectivă, monitorizarea de la distanţă a funcţionării turbinelor, livrarea şi instalarea pieselor de schimb, precum şi furnizarea de echipamente, consumabile şi personal specializat.

Prin acest parteneriat, Hidroelectrica îşi propune să asigure o exploatare eficientă şi sigură a instalaţiilor din parcul eolian, completând activităţile proprii cu expertiza unuia dintre cei mai mari furnizori globali de soluţii pentru energie eoliană.

„Atribuirea acestui contract ne asigură consolidarea performanţei operaţionale a parcului eolian de la Crucea. Colaborarea cu Vestas ne oferă garanţia unor servicii de înaltă calitate şi ne sprijină în atingerea obiectivelor de eficienţă şi siguranţă în exploatarea capacităţilor de producţie”, a declarat Bogdan Badea, CEO-ul companiei Hidroelectrica.

Parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW, a fost achiziţionat de Hidroelectrica în anul 2021 şi a fost primul M&A realizat în România de o companie de stat.

”Nu ezităm să investim. Vrem să adaugăm la Crucea Nord partea de stocare cu baterii cu tehnologie Li-ion. Puterea nominală a acestei instalaţii va fi de 36 MW, cu o capacitate de stocare de 72 MWh. Sunt paşi concreţi pe care îi facem către hibridizare şi optimizarea producţiei, paşi pe care îi facem concomitent cu consolidarea activelor existente prin asigurarea mentenanţei şi  disponibilităţii agregatelor”, a afirmat Bogdan Badea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.