Veniturile operaţionale 2023 au atins anul trecut un nivel record de 82,79 milioane lei, în creştere cu 46%. Profitul net consolidat al Grupului BVB a urcat cu 146% în 2023 faţă de anul precedent la 25,6 milioane lei, rezultat al evoluţiei pozitive a veniturilor operaţionale consolidate, în creştere cu 46% faţă de 2022, susţinut şi de creşterea veniturilor financiare cu 84% faţă de 2022. Rezultate financiare consolidate aferente anului 2023 au fost influenţate de listarea Hidroelectrica, de creşterea semnificativă a lichidităţii în semestrul 2 2023 şi de capitalizarea record a companiilor listate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Veniturile operaţionale consolidate ale Grupului BVB în 2023 - nivel record de 82,79 milioane lei creştere de 46% sau 26,24 milioane lei comparativ cu perioada precedentă, generată, în principal, de un eveniment semnificativ, respectiv listarea H2O, cu impact direct în evoluţia veniturilor atât pe segmentul tranzacţionare cât şi pe cel de post-tranzacţionare”, arată raportul BVB.

Cheltuielile operaţionale consolidate în anul 2023 au înregistrat o creştere de 24% până la valoarea de 59,43 milioane lei, fiind influenţate de creşterea cheltuielilor la nivel individual.

”Cheltuielile operaţionale, la nivelul BVB individual, în 2023, au raportat o creştere de 22% faţă de anul 2022 până la valoarea de 27,97 milioane lei, influenţată, în principal, de: Avansul cheltuielilor de personal cu 18% sau 2,2 milioane lei, până la valoarea de 14,36 milioane lei, urmare a indexării si ajustării anuale a salariilor, conform Politicii de remunerare, aplicată începând cu T2 2023, precum şi a cheltuielilor cu estimările pentru bonusuri de performanta, acordate in acţiuni gratuite BVB conform Planului de acordare actiuni (SOP), în linie cu rezultatul anului curent, a realizării bugetului 2023 şi a politicii de retenţie a personalului; Avansul altor cheltuieli operaţionale cu 42% sau 3,05 milioane lei până la valoarea de 10,3 milioane lei, efect de bază fiind acela al creşterii semnificative a preturilor serviciilor si bunurilor achiziţionate pentru funcţionarea in condiţii optime a activităţilor autorizate, cu impact direct asupra cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor corporale si necorporale. Au înregistrat creşteri cheltuielile de marketing si promovare realizate in campaniile efectuate in scopul promovării pieţei de capital, a noilor listări (H2O) si a creşterii numărului de investitori”, se menţionează în raport.

Profitul net consolidat al Grupului BVB în anul 2023 a avut o creştere semnificativa atingând nivelul de 25,62 milioane lei (aproximativ 5 milioane euro), cu 146% sau 15,19 milioane lei mai mare comparativ cu 2022 (10,43 milioane lei în 2022), fiind direct influenţat de evoluţia rezultatului operaţional, susţinut şi de creşterea rezultatului financiar.

Profitul net, BVB individual, în 2023 creşte semnificativ până la valoarea de 21,99 milioane lei, nivel dublu comparativ cu perioada precedentă, cu o marjă netă de 44%, direct influenţat de evoluţia rezultatului operaţional, respectiv a nivelului veniturilor din tranzacţionare realizate.

Veniturile operaţionale 2023, la nivel individual BVB, au depăşit 50 milioane lei, +55% vs. 2022, pe fondul creşterii veniturilor din tranzacţionare, în contextul volumelor semnificative tranzacţionate generate de listarea H2O şi a altor oferte publice derulate în a doua parte a anului 2023. Cheltuielile operaţionale au fost de 27,97 milioane lei, +22% vs. 2022, în contextul cheltuielilor suplimentare, generate de creşterea inflaţiei, realizate în vederea menţinerii activităţilor autorizate la un nivel optim, a cheltuielilor aferente promovării pieţei de capital în vederea creşterii numărului de investitori, inclusiv aferente listării cu succes a H2O şi a noilor proiecte în derulare în anul 2023.

Valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa principală în 2023 a atins 37,5 miliarde lei (+61% faţă de 2022).

Pentru prima oară în istorie, capitalizarea totală a companiilor listate a depăşit valoare de 300 miliarde lei. În 2023 la BVB a fost derulată cea mai mare listare din Europa: 20% din Hidroelectrica pentru 9,3 miliarde lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.