Veniturile Grupului Lenovo au crescut la nivel global, în anul fiscal 2020/2021, cu 20%, la 60,74 miliarde dolari, iar profitul cu 63%, la 1,31 miliarde dolari, potrivit rezultatelor anunţate vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru prima dată în istorie, veniturile Grupului Lenovo au crescut la peste 60 de miliarde de dolari, cu peste 10 miliarde de dolari, o creştere de 20% faţă de anul anterior. Grupurile Intelligent Devices (PCSD şi MBG) şi DCG au obţinut o creştere a veniturilor de 20%, respectiv 15%. Grupul SSG (Services & Solutions Group). Veniturile din software şi servicii au crescut de două ori mai repede decât veniturile totale ale grupului, cu aproape 40% comparativ cu anul fiscal anterior, la un nivel record de 4,9 miliarde de dolari. În prezent, acestea reprezintă 8% din veniturile nete ale grupului”, arată datele grupului.

În trimestrul patru, veniturile grupului au crescut cu 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 15,63 miliarde de dolari.

Profitul a înregistrat cea mai mare rată de creştere din ultimii doi ani, cu venituri înainte de impozitare de 380 de milioane de dolari şi venituri nete de 260 de milioane de dolari, în creştere cu 392%, respectiv 512%. 

Profitul aferent perioadei s-a ridicat în trimestrul IV din anul fiscal 2020/2021 la 285 milioane dolari, de aproape cinci ori mai mare faţă de perioada similară a anului anterior.

”Lenovo Group  anunţă rezultate financiare record atât pentru al patrulea trimestru, cât şi pentru anul fiscal 2020/2021, cu o creştere puternică pe toate grupurile de business ale companiei. Rezultatele consolidează performanţa grupului de creştere echilibrată, consecventă şi durabilă a businessului în conformitate cu strategia 3S – Smart IoT, Smart Infrastructure, Smart Solutions”, anunţă grupul.

Reprezentanţii grupului spun că rezultatele record din trimestrul IV au fost determinate de creşterea veniturilor pe toate grupurile de business.

A fost cel mai bun trimestru patru din istorie pentru grupul PCSD (PC and Smart Devices), cu venituri de 12,4 miliarde de dolari, în creştere cu 46% faţă de anul anterior şi o profitabilitate record de 6,7%, arată datele.

”Toate pieţele au înregistrat o creştere ridicată a veniturilor PCSD, iar volumul de PC-uri livrate a consolidat poziţia companiei de lider global pe piaţa de PC-uri. Livrările de tablete au crescut cu 157%, de aproximativ trei ori mai rapid decât competiţia. Portofoliul de produse premium (dispozitivele de gaming, ultrabook-urile, Chromebook-urile şi portofoliul de monitoare) au depăşit estimările pieţei şi au înregistrat creşteri spectaculoase”, precizează grupul.

Veniturile diviziei Mobile Business Group (MBG)  au înregistrat o creştere până la 86% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, până la 1,54 de miliarde de dolari, cu venituri înainte de impozitare de 21 de milioane de dolari, marcându-se astfel o creştere record de la achiziţia businessului Motorola.

Relaţiile cu operatorii de telefonie mobilă şi portofoliul extins de produse, inclusiv cele cu tehnologie 5G, au contribuit la creşterea de trei cifre a volumelor de smartphone-uri în America de Nord, Europa şi Asia Pacific.

Cota de piaţă a smartphone-urilor în America Latină a atins un nivel record de aproape 21%.

Veniturile diviziei Data Center Group (DCG) au crescut cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 1,6 miliarde de dolari, al cincilea trimestru consecutiv de creştere.

Lenovo are 63.000 de angajaţi în 180 de pieţe.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.