Vineri a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov. Bugetul de 99.860.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele nouă minute prin înscrierea unui număr de 4.993 de persoane fizice, anunţă Administraţia Fondului de Mediu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE:  Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a apreciat că epuizarea rapidă a bugetului arată interesul deosebit al oamenilor pentru acest program.  

”De această dată, Vinerea Verde a însemnat 4.993 de persoane care vor putea monta sisteme fotovoltaice pe casele lor, prin finanţare din Fondul pentru Mediu. Sunt cei care au reuşit să se înscrie în programul Casa Verde Fotovoltaice în primele minute de la lansarea în regiunea Bucureşti-Ilfov. Deşi avem un buget record anul acesta pentru acest program, fondurile s-au epuizat în mai puţin de 9 minute în prima regiune. Acest lucru ne confirmă încă odată interesul uriaş pentru energie verde şi reducerea facturilor de energie electrică”, a transmis ministrul Mediului.

Acesta a mulţumit conducerii AFM şi personalului IT care s-au asigurat că în acest an înscrierile se desfăşoară fără probleme.

”Urmează Euroregiunea Centru. Locuitorii din judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita şi Covasna trebuie să fie pregăţi cu documentele miercuri, 24 mai, la ora 10:00”, a mai transmis ministrul

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Ni s-a reconfirmat interesul pe care oamenii îl au faţă de acest program. Există o cerere foarte mare pentru subvenţia de 20.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, iar înscrierile de astăzi s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii. Persoanele fizice din celelalte regiuni care doresc să se înscrie în program o vor putea face în zilele următoare, conform calendarului publicat pe site-ul instituţiei, în limita bugetului alocat fiecărei regiuni.”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicaţie începe la ora 10:00.

Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora 10:00 în prima zi şi continuă până în cea de a treia zi, la ora 23:59. Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanţilor sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: 10:00 – 23:59, a doua zi: 0:00 – 23:59 şi a treia zi: 0:00 – 23:59.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.