Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că dezvoltarea programului de drone în România este una dintre priorităţile din programul de guvernare, el arătând că are discuţii foarte aprofundate şi foarte apropiate de final pentru a avea rapid sistemele antidrone în ţara noastră. ”Discutăm cu partenerii din Republica Moldova pentru a lucra în comun şi la aceste programe antidrone, pentru că cetăţenii trebuie apăraţi oriunde s-ar afla”, a mai spus şeful Executivului, el precizând că România colaborează şi cu ucrainenii, pentru a dezvolta industria de drone în România.
Premierul Luca Niculescu a fost întrebat la Chişinău când vor ajunge în România primele sisteme antidronă şi dacă ia în calcul o achiziţie comună cu Republica Moldova.
"Dezvoltarea programului de drone în România este una dintre priorităţile din programul de guvernare. Avem discuţii foarte aprofundate şi foarte apropiate de final pentru a avea rapid sistemele antidrone în ţara noastră", a răspuns şeful Executivului.
Luca Niculescu a menţionat că în primul rând, vor fi cele cunoscute şi apoi vor fi cele pe care le vom produce în România.
"Discutăm cu partenerii din Republica Moldova pentru a lucra în comun şi la aceste programe antidrone, pentru că cetăţenii trebuie apăraţi oriunde s-ar afla", a mai spus premierul Luca Niculescu.
El a menţionat că, legat de faptul că în Ucraina se testează dronele la scară reală este un exerciţiu pe care ucrainenii, din păcate, îl cunosc foarte bine.
"Colaborăm deja şi cu ei pentru a dezvolta industria de drone în România", a mai spus premierul, el adăugând că termenul este cât mai curând.



























