UNSAR: Şapte din zece români sunt interesaţi de asigurarea locuinţei/Interes ridicat din partea persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani şi a celor din mediul rural

UNSAR: Şapte din zece români sunt interesaţi de asigurarea locuinţei/Interes ridicat din partea persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani şi a celor din mediul rural

Aproape 70% dintre români se declară interesaţi sau foarte interesaţi de protejarea casei şi a bunurilor din interior, însă doar 25% dintre locuinţele acestora sunt protejate de o asigurare obligatorie PAD şi aproximativ 19% beneficiază de protecţia oferită de o asigurare facultativă, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Persoanele cu vârsta de peste 35 de ani şi cele din mediul rural sunt cele mai interesate de asigurarea locuinţelor, în timp ce la nivel de regiuni se remarcă Sudul, Bucureştiul şi Dobrogea. 
„68% dintre români se declară interesaţi sau foarte interesaţi de protejarea casei şi a bunurilor din interior, potrivit celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea UNSAR. Interesul este mai pronunţat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani şi al celor din mediul rural. La nivel regional, se remarcă Sudul, Bucureştiul şi Dobrogea. Rezultatul evidenţiază un interes ridicat, cel puţin la nivel declarativ, pentru soluţiile care pot reduce impactul financiar al unor evenimente neprevăzute asupra familiei”, arată, luni, UNSAR, într-un comunicat de presă.
Potrivit datelor organizaţiei, doar 25% dintre locuinţele românilor sunt protejate de o asigurare obligatorie PAD, în timp ce aproximativ 19% beneficiază de protecţia oferită de o asigurare facultativă, chiar dacă numărul poliţelor în vigoare a crescut constant în ultima perioadă.
Interesul pentru protecţie este însoţit de un nivel ridicat de cunoaştere a obligaţiei legale: 83% dintre români ştiu că trebuie să-şi asigure locuinţa împotriva dezastrelor naturale prin poliţa PAD. Totuşi, doar 55% cunosc faptul că proprietarii care nu deţin această asigurare pot fi amendaţi. Diferenţa de 28 de puncte procentuale arată că mesajul despre obligativitate ajunge la mai mulţi oameni decât informaţia despre consecinţele nerespectării ei sau decât certitudinea unei eventuale sancţiuni.
„Interesul românilor pentru protejarea locuinţelor este un semnal important. Cu toate acestea, este esenţial ca acesta să se transforme şi în acţiuni concrete. Asigurarea locuinţei înseamnă, înainte de toate, să conştientizăm că ne putem baza pe un sprijin financiar în situaţia în care riscurile devin realitate. Informarea corectă este primul pas către o protecţie financiară adecvată”, a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte & Director General UNSAR.
Poliţa PAD acoperă, în limitele stabilite prin lege, pagubele produse locuinţelor de cutremure, inundaţii naturale şi alunecări de teren. Suplimentar, o asigurare facultativă completează această protecţie şi poate include atât clădirea, cât şi bunurile din interior, pentru riscuri suplimentare precum incendii, explozii sau furtuni, în funcţie de condiţiile contractuale.  
UNSAR derulează, în octombrie, campania „Fii #sigurACASĂ! În fiecare zi”, prin care aduce în atenţia publicului importanţa prevenirii riscurilor, a informării despre asigurări şi a protecţiei financiare a locuinţei.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 23 de companii de profil, cu o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră