Un mecanic al American Airlines a fost reţinut, vineri, sub acuzaţia că a deteriorat în mod voit un avion, în luna iulie, în contextul unui conflict între companie şi sindicatul mecanicilor legat de negocierile referitoare la contracte, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Abdul-Majeed Marouf Ahmed Alani este în custodia autorităţilor şi va fi audiat miercuri, a anunţat biroul Procurorului General al Statelor Unite, care cere ca acesta să rămână în stare de arest.

Piloţii unui zbor între Miami şi Nassau, Bahamas, au anulat decolarea după ce au primit un mesaj de eroare de la computerul de zbor care oferă informaţii legate de viteză, înclinare şi alte date, potrivit unei plângeri penale înregistrate joi la Tribunalul Districtual din Miami.

După revenirea la poartă pentru mentenanţă, un mecanic a descoperit un cablu slăbit, care ar fi trebuit să fie conectat la computerul de zbor.

Vizualizarea ulterioră a imaginilor unei camere de supraveghere a arătat ”ceea ce pare a fi sabotarea avionului” de către un bărbat care şchiopăta.

Când Alani a fost intervievat, acesta a declarat că era nemulţumit de blocajul legat de contractul dintre sindicat şi companie, despre care a spus că l-a afectat financiar. Alani a spus că a deteriorat avionul pentru a provoca o întârziere sau anularea zborului şi a obţine ore de muncă suplimentare.

Sindicatele se plâng că American Airlines încearcă să externalizeze mai multe locuri de muncă în domeniul mentenanţei, compania susţinând că măsura este necesară pentru a acoperi costurile salariilor mărite.

American Airlines a anunţat vineri că negocierile cu sindicatul mecanicilor vor fi reluate pe 16 septembrie, la Comisia Naţională pentru Mediere din Washington, D.C.

Luna trecută, o curte federală a emis un ordin permanent împotriva sindicatului mecanicilor, acuzat de companie de întârzieri ilegale care i-au ”devastat” operaţiunile în vârful de sezon al verii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.