Ucraina intenţionează să renunţe la denumirea ”copeică” pentru moneda sa, un simbol rămas din perioada dominaţiei sovietice, urmând să introducă în loc termenul istoric ”şah”, a anunţat guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, Andri Pişni, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit oficialului, noua denumire ar putea fi adoptată chiar în cursul acestui an, în cadrul unei reforme monetare menite să marcheze desprinderea totală de moştenirea rusă.

”Trebuie să finalizăm în sfârşit această reformă şi să eliminăm orice legătură cu Moscova. Avem propria noastră tradiţie, iar momentul a venit să o revendicăm”, a declarat Pişni într-un interviu acordat Reuters.

Ucraina a introdus moneda naţională, hrivna, în 1996, dar a păstrat pentru subdiviziune vechea denumire sovietică ”copeică” (în ucraineană ”kopiika”). Noua monedă, ”şah”, preia un termen folosit în secolele XVI–XVII, iar bancnote cu această denumire au circulat şi în perioada Revoluţiei Ucrainene din 1917–1921.

Banca centrală a lansat consultări publice şi evenimente pentru promovarea proiectului, în timp ce Parlamentul pregăteşte dezbaterea legii privind înlocuirea oficială a monedei.

”Copeica a fost păstrată doar în trei dintre cele 15 foste republici sovietice: Rusia, Belarus şi Ucraina”, a subliniat Pişni, menţionând apropierea regimului de la Minsk de Moscova.

Decizia se înscrie în seria de măsuri prin care Ucraina încearcă să rupă legăturile simbolice cu Rusia, la aproape patru ani de la declanşarea invaziei. Mii de străzi şi localităţi au fost redenumite, monumentele sovietice au fost îndepărtate, iar simbolurile culturale ruseşti au fost eliminate din spaţiul public.

Un sondaj realizat în septembrie de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev arată că 91% dintre ucraineni au o atitudine negativă faţă de Rusia.

Oficialii de la Kiev spun că tranziţia la noua monedă nu va implica costuri suplimentare, întrucât actuala unitate de 50 de copeici – echivalentul a puţin peste un cent american – va fi înlocuită treptat cu noul ”şah”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.