Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat luni că reia protestele pentru a le cere autorităţilor din România să respecte legea, astfel că transportatorii autorizaţi vor ieşi din nou în stradă, cu 800 de maşini, în Piaţa Constituţiei, marţi, 18 iunie, între orele 9.00-15.00, împotriva proiectului de lege pentru „ridesharing”. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat luni, pentru News.ro, ca reacţie la declaraţiile COTAR, că obiectivul instituţiei este grija faţă de consumatori şi protecţia acestora, mai ales în urma creşterii concurenţei pe anumite pieţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Preşedintele Consiliului Concurenţei, reacţie la declaraţiile COTAR: Obiectivul nostru este protecţia consumatorilor, prin creşterea concurenţei pe anumite pieţe. Nu suntem de acord ca societăţi deja existente să blocheze intrarea altor jucători pe piaţă

Transportatorii consideră că proiectul este ”o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare”.

Ei afirmă că proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile va genera discriminări ”grave şi nelegale”.

”Practic, aceeaşi activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi - se doreşte a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu maşini galbene, inscripţionate, care-i obligă pe taximetrişti să respecte foarte multe reguli şi să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeaşi activitate, dar fără niciun fel de restricţie, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării”, arată COTAR într-un comunicat.

Confederaţia precizează că aşa s-ar traduce legea pentru „ridesharing”, că ar fi o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel.

”Pe de altă parte, cerem autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcţii publice importante - că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei”, adaugă transportatorii.

Ei afirmă că peste tot în UE, traficul urban este corelat în funcţie de câte mijloace de transport în comun sunt, autobuze, tramvaie, taxiuri, etc.

”Nu pot fi lăsate marile oraşe la cheremul unor companii care fac activităţi după bunul lor plac”, declară Tudorel Pesteleu, preşedintele COTAR.

Noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verficată metrologic, ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri, potrivit COTAR.

”Se va admite tariful dinamic, ceea ce înseammnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber. În continuare, profitul direct al companiilor care pretind că fac ridesharing va fi de 25% în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9%, cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României”, mai spun ei.

În opinia transportatorilor, prin acest proiect, Guvernul ”ne asigură că ştia că de patru ani aceste companii fraudează bugetul de stat, încasând venituri ilicite”.

Ei adaugă că informaţia vehiculată în presă potrivit căreia taximetriştii vor protesta marţi împotriva trotinetelor electrice este o ştire falsă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.