Traficul feroviar de pasageri între Grădiştea şi Giurgiu a fost reluat vineri, a anunţat Ministerul Transporturilor, care a organizat o ceremonie cu această ocazie, la care a participat ministrul Răzvan Cuc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Podul de la Grădiştea s-a prăbuşit în 2005 din cauza viiturilor, iar lucrările de reconstruire a acestuia, a căror valoare este estimată la peste 70 milioane euro, au fost amânate mai mulţi ani din cauza lipsei fondurilor.

Lipsa acestuia lungeşte semnificativ distanţa pe cale ferată dintre Bucureşti şi Giurgiu, trenurile fiind obligate să ocolească pe la Videle.

Pe secţiunea de linie Grădiştea – Giurgiu nu s-a mai circulat din aprilie 2013, când CFR Călători a anulat ultimele garnituri.

Compania feroviară de stat a încetat la acea data operarea pe alte patru secţii, în încercarea de a-şi reduce costurile: secţiile Târgovişte-Fieni-Pietroşiţa, Zorleni-Fălciu Nord, Slobozia Veche-Ţăndărei şi Medgidia-Negru Vodă.

“Am afirmat, luna trecută, în vizita de lucru de la Giurgiu, că până la demararea lucrărilor de execuţie a Podului de la Grădiştea, un prim pas pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor din zonă este reluarea circulaţiei. Companiile feroviare s-au mobilizat destul de bine şi au venit cu această soluţie în sprijinul oamenilor”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Şase trenuri Regio, de tip Săgeata Albastră, vor asigura zilnic transportul pasagerilor pe ruta Grădiştea – Giurgiu şi retur, câte trei trenuri pe fiecare sens, a anunţat vineri Ministerul Transporturilor.

Traseul are prevăzute opt opriri iar distanţa parcursă este de aproximativ o oră şi 20 de minute.

”Graficul de circulaţie este realizat astfel încât intervalele orare să răspundă nevoii de mobilitate a localnicilor”, precizează oficialii de la Transporturi.

Reluarea circulaţiei feroviare între Grădiştea şi Giurgiu vine în special în sprijinul navetiştilor şi elevilor, prin facilitarea transportului între localităţile situate în proximitatea acestui sector feroviar.

Concomitent cu reluarea traficului pe ruta Giurgiu-Grădiştea, CFR derulează proiectul de reabilitare a Podului Grădiştea. Acesta face parte dintr-un amplu program care vizează modernizarea  liniei de cale ferată Bucureşti Nord -Jilava - Giurgiu Nord – Giurgiu Frontieră.

În 2016, a fost lansată procedura de licitaţie pentru elaborarea documentaţiei tehnice care va prezenta varianta optimă de traseu şi soluţia de execuţie pentru cele două loturi. 

În prezent, CFR evaluează ofertele studiului de fezabilitate ce urmează a fi efectuat în 2017.

Elaborarea  proiectului tehnic şi demararea  lucrărilor sunt programate pentru semestrul al doilea din anul 2018.

Valoarea estimată a proiectului este de 70 milioane euro, care ar trebui să provină în mare parte din fonduri europene. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.