Noul prim-ministru britanic Andy Burnham şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi-au exprimat joi, la Londra, dorinţa de a „consolida” relaţiile dintre Regatul Unit şi Franţa, dar şi cu Uniunea Europeană, la o zi după o primă întâlnire în jurul tapiseriei de la Bayeux, relatează AFP.
Împrumutarea către British Museum, pe o perioadă de un an, al acestei broderii milenare, care descrie cucerirea Angliei în anul 1066 de către William Cuceritorul, „arată ce putem realiza prin colaborarea noastră”, a subliniat şeful guvernului laburist la începutul întâlnirii, menţionând că Emmanuel Macron este primul lider străin pe care îl primeşte la numărul 10, în Downing Street.
Alături de cel pe care l-a descris drept „cel mai apropiat vecin” al ţării sale şi un „prieten foarte important”, Andy Burnham a menţionat, de asemenea, un bilanţ pozitiv al cooperării lor „în ceea ce priveşte Ucraina”, lupta împotriva traversării Canalului Mânecii de către imigranţi la bordul unor ambarcaţiuni mici şi „consolidarea relaţiei dintre Regatul Unit şi UE”.
Emmanuel Macron i-a asigurat, la rândul său, că are „voinţa şi angajamentul” de a se apropia şi mai mult.
„SUBIECTE DIFICILE”
La finalul unui prânz la care au participat şi soţiile lor şi înainte de a părăsi Londra, preşedintele francez a salutat o „discuţie foarte bună”.
Friendship Actually. pic.twitter.com/tsHlIj3orJ
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) September 3, 2026
În perspectiva unui summit crucial între UE şi Regatul Unit, preconizat până la sfârşitul anului, această apropiere s-a aflat în fruntea agendei acestei prime întâlniri.
Întrebat miercuri seara de jurnalişti, prim-ministrul britanic a estimat că „la zece ani de la Brexit, oamenii de aici s-au săturat de diviziuni. Ei văd că trebuie să colaborăm mai strâns”.
El a subliniat însă că există „subiecte dificile” în privinţa cărora spera să găsească împreună o cale de a depăşi obstacolele, menţionând planul UE de a sprijini industria „made in Europe”, care, în opinia sa, ar putea avea „repercusiuni asupra industriei siderurgice” britanice.
„Chiar dacă nu suntem întotdeauna de acord în toate privinţele, ne respectăm (...) şi rămânem deschişi la discuţii pe toate subiectele, inclusiv relansarea relaţiilor dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană”, a comentat, la rândul său, Emmanuel Macron în discursul său de la British Museum.
Parisul doreşte să evite ca Londra să practice „cherry-picking”, adică ca britanicii să reţină din piaţa internă europeană doar ceea ce le este avantajos.
IMIGRANŢII DIN CANALUL MÂNECII
Combaterea sosirii imigranţilor în ambarcaţiuni mici prin Canalul Mânecii este, de asemenea, o prioritate pentru Londra.
Guvernul britanic, care a înregistrat în această vară cel mai mic număr de sosiri de migranţi din 2019, a salutat succesul acordului său de cooperare cu Franţa, prelungit pentru trei ani în aprilie, iar Andy Burnham a pledat pentru „a face şi mai mult”.
Pentru a împiedica traversarea „mega-bărcilor”, precum cea care a transportat recent 230 de persoane, o echipă formată din 45 de agenţi urmează să fie detaşată în curând pe coastele din nord-vestul Franţei, ceea ce reprezintă „aproape o triplare” a resurselor din această zonă, a anunţat Downing Street într-un comunicat.
Un alt subiect pe ordinea de zi: consolidarea ajutorului acordat Ucrainei, într-un moment în care atacurile ruseşti cu drone şi rachete balistice se intensifică şi provoacă un număr tot mai mare de victime civile.
Andy Burnham a efectuat pe 24 august prima sa vizită la Kiev, cu ocazia unei reuniuni a Coaliţiei de Voinţă, grupul de ţări care susţin Ucraina, pe care Regatul Unit îl conduce împreună cu Franţa.
SIMBOL AL ÎNCREDERII
În cadrul acestei prime întrevederi, care a avut loc în ajunul unei întâlniri între Jordan Bardella, din Rassemblement National, şi Nigel Farage, din partidul anti-imigraţie Reform UK, Emmanuel Macron şi Andy Burnham au abordat, de asemenea, „ascensiunea extremismului” din ţările lor, subliniind „interesul comun” de a demonstra că instituţiile democratice moderate pot răspunde problemelor concetăţenilor lor, potrivit unei surse diplomatice.
În timpul vizitei sale la British Museum, miercuri seara, preşedintele francez, care va părăsi Palatul Élysée în luna mai, şi-a exprimat speranţa că ţara sa şi Regatul Unit vor putea „ţese o legătură la fel de strânsă ca firele” tapiseriei.
Regele Charles al III-lea, însoţit de regina Camilla, a salutat la rândul său acest împrumut, care constituie „un preţios simbol al încrederii”.




























