Retailerul de materiale de construcţii şi bricolaj Dedeman a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,16 miliarde euro şi un profit de 158 milioane euro, rămânând lider detaşat al pieţei, în timp ce reţelele Ambient şi Brico Expert se confruntă cu reduceri ale afacerilor, dar şi cu pierderi semnificative,arată bilanţurile publicate de Ministerul Finanţelor, consultate de News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Afacerile cumulate ale primelor cinci cele mai mari reţele de materiale de construcţii şi bricolaj din ţară - Dedeman, Arabesque, Bricostore România, Hornbach şi Praktiker - au depăşit anul trecut 1,9 miliarde de euro, în creştere cu peste 21% faţă de afacerile totale ale primelor cinci companii cu cele mai mari afaceri înregistrate în 2015, reiese din bilanţurile financiare depuse la Ministerul Finanţelor.

Dedeman, compania fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl, a rămas liderul detaşat al pieţei de bricolaj autohtone, cu o cifră de afaceri de peste 5,2 miliarde de lei (1,16 miliarde de euro - valoare calculată la cursul mediu anual din 2016), în creştere cu 20% comparativ cu 2015.

Profitul net raportat de compania fraţilor băcăuani a depăşit anul trecut 713 milioane de lei (158 milioane euro), în creştere cu 26,6% faţă de nivelul din 2015.

Cu peste 8.400 de angajaţi, Dedeman este unul dintre cei mai mari angajatori din România dintre companiile cu capital majoritar românesc. Dedeman, companie înfiinţată în 1992, acum deţine 45 de magazine. 

Retailerul de materiale de construcţii şi bricolaj a anunţat recent că a intrat pe piaţa administratorilor de birouri, după ce a semnat cu dezvoltatorul AFI Europe un antecontract de vânzare a trei clădiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park, aflat chiar lângă mall-ul AFI Cotroceni.

Acordul include şi opţiunea de vânzare a celorlalte două clădiri din cadrul aceluiaşi proiect, valoarea totală a tranzacţiei fiind estimată la 164 milioane euro.

După cifrele de afaceri din 2016, a doua poziţie a podiumului este ocupată de Arabesque.

Compania s-a dezvoltat puternic în perioada de boom economic de până în 2008, dar şi ulterior, afacerile crescând de la 60 milioane euro în 2002 până la 352 milioane euro (1,5 miliarde de lei) în 2016.

Distribuitorul de materiale de construcţii, controlat de antreprenorul Cezar Rapotan, a încheiat 2016 cu un profit net de peste 50 de milioane de lei (11 milioane de euro).

Fondată în 1994, în Galaţi, Arabesque are 2.844 de angajaţi şi o reţea de centre comerciale şi depozite în România, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova şi Serbia.

Bricostore România, compania care operează lanţul de magazine de bricolaj Brico Depot, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 657 milioane de lei (146 de milioane de euro), în creştere cu 8% faţă de 2015.

Compania şi-a diminuat pierderile de la 119 milioane de lei (26,8 milioane de euro) în 2015, la 36 de milioane de lei (8 milioane de euro) în 2016.

Anul trecut, compania a redus numărul de angajaţi la 840 de persoane, de la 1.075 de salariaţi în 2015.

Pe poziţia a patra în top este Hornbach România, care a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 636 milioane lei (141 milioane euro), în creştere cu 17,5% faţă de 2015.

Profitul raportat de retailerul german de bricolaj în România s-a dublat în 2016 faţă de 2015, la 13,2 milioane lei (2,9 milioane euro).

Hornbach are 156 de magazine mixte de materiale de construcţii şi grădinărit în nouă ţări din Europa, dintre care şase în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara şi Sibiu). În România, retailerul are peste 700 de angajaţi. 

Topul retailerilor din bricolaj este completat de reţeaua de bricolaj Praktiker România, controlată de omul de afaceri Omer Susli, care a înregistrat în 2016 afaceri de 627 milioane lei (139 milioane euro), în creştere cu 3,3% faţă de 2015, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe.

În 2016, retailerul a înregistrat pierderi de 2,5 milioane euro, la fel ca şi în 2015, după ce în 2014 a raportat un profit de peste 20,4 milioane euro.

Praktiker a anunţat în martie că până la finalul acestui an intenţionează să ajungă la 20 de magazine modernizate şi redeschise, din cele 27 existente la nivel naţional.

În prezent, Praktiker are 1.700 de angajaţi în cele 23 de oraşe unde există unităţi de vânzare şi o ofertă de 400 de locuri de muncă disponibile.

Anul 2016 nu a fost unul profitabil pentru toţi jucătorii din domeniu.

Compania Ambient, a omului de afaceri sibian Ioan Ciolan, a înregistrat o scădere afacerilor de 37,2%, de la 216 milioane lei (48,6 milioane euro) în 2015 la 135 milioane lei (30 milioane euro) în 2016.

Reţeaua Ambient şi-a redus anul trecut pierderile la 3,2 milioane euro, de la 25,8 milioane euro în 2015.

Compania Ambient, fondată de Ioan Ciolan la începutul anilor ’90, a trecut printr-un amplu proces de restructurare în ultimii ani, care a implicat diverse măsuri pentru reducerea gradului de îndatorare.  Compania şi-a înjumătăţit într-un an numărul angajaţilor, la 418 persoane în 2016. 

Şi afacerile Brico Expert, operatorul magazinelor retailerului francez Mr. Bricolage din România, au scăzut anul trecut cu 3,8%, până la 45 milioane lei (10 milione euro). Retailerul a raportat pierderi de peste 1 milion euro în 2016. 

Până la publicarea acestei ştiri, rezultatele financiare pentru 2016 ale Leroy Merlin nu erau publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

În prezent, trei companii autohtone - Dedeman, Arabesque şi Ambient - îşi dispută piaţa locală cu cinci multinaţionale - Praktiker, Kingfisher (a cumpărat Bricostore), Leroy Merlin (a cumpărat bauMax), Hornbach şi Mr. Bricolage.

Piaţa românească de bricolaj este estimată la 2-3 miliarde de euro anual.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.