Ministerul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi seară, că deficitul de 1,4% a fost estimat la începutul anului, când au fost asumate anumite modificări legislative. Teodorovici susţine că există bani de pensii şi salarii, acestea urmând a fi plătite. În schimb, ministrul Finanţelor explică faptul că ar trebui eficientizate cheltuielile publice, făcând referire la faptul că unele ministere sunt supradimensionate, dar şi la faptul că ”poate numărul de ministere este foarte mare”. Teodorovici a anunţat că va propune o restructurare, odată cu rectificarea bugetară, nu pentru că nu ar xista bani, ci pentru că sunt ”măsuri de bun simţ”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi ne-am asumat câteva modificări legislative cu impact consistent pe zona de buget, legea salarizării, legea pensiilor, fel de fel de astfel de măsuri cu scopul de a îndrepta nedreptăţi. Acest deficit de 1,4 %  a fost prevăzut, a fost anticipat în 2019 în legea bugetului la început de an nu este pentru noi o surpriză. Obligatoriu, investiţiile, că sunt la nivel local, că sunt la nivel naţional ele trebuie să se întâmple”, a spus Eugen Teodorovici, marţi seară, la Antena 3, întrebat despre deficitul bugetar de 1,4%.

Acesta explică faptul că nu se pune problema să nu fie plătite pensiile sau salariile.

”Nu se va pune în discuţie plata obligaţiilor, vizavi de partea socială, că sunt cu pensii, că sunt salarii. Nu se pune această problemă în discuţie. Nu ai cum să pui problema în felul acesta. Nu ai cum să spui că un guvern nu poate să asigure plata pensiilor şi salariilor. Ele se vor asigura. Nicio factură legată de investiţii nu va rămâne fără plata aferentă, indiferent cum se modifică indicatorii macroeconomici”, a mai spus Teodorovici.

Acesta a spus, însă, că trebuie eficientizate cheltuielile publice.

”În schimb, partea de cheltuieli publice...am spus-o mereu. Dacă o companie privată are un surplus sau are o cheltuială care nu se justifică sau poate să facă o eficientizare a activităţii în acea firmă, nu o face? Şi atunci, eu ca ministru de Finanţe, spun aşa: poate ministerul acesta are o structură supradimensionată, poate numărul de ministere este foarte mare, poate numărul de  secretari de stat este foarte mare, secretari de stat care aduc după sine şi cabinete de consilieri, cheltuieli în lanţ. Nu e normal că trebuie să le spunem să fie aliniate la situaţia actuală? Este exact ceea ce spun”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Teodorovici a explicat că, de exemplu, la Ministerul Economiei sunt companii în subordine care nu-şi justifică prezenţa.

”De ce să le ţinem în mod inutil pentru că astfel de măsuri dacă nu se iau astăzi vor produce efecte negative pentru ani de zile. Companii care atârnă de ani de zile în mod nejustificat”, a mai declarat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a mai spus: ”Un om în această ţară munceşte de dimineaţa până noaptea la serviciu, lucrează, aduce un ban în familie, nu contează că e de stânga sau de dreapta. Omul acela munceşte pentru acei bani. Şi mă uit în administraţie, cat stă o persoană, dacă stă până la ora 16:00, şi poate face altceva decât ceea ce trebuie să facă. Nu pot să mă uit în ochii electoratului şi să ştiu că în administraţie sunt astfel de situaţii. Îmi pare rău, nu pot să accept astfel de situaţii”. 

Teodorovici a precizat că face referire la administraţia centrală, ministere şi agenţii.

Ministrul a vorbit despre o restructurare, la rectificarea bugetară: ”Cu ocazia rectificării bugetare, vom veni şi cu un plan de măsuri pe care să îl prezentăm doamnei prim-ministru şi guvernului pentru a fi asumat. Sunt măsuri nu pentru că nu sunt bani, sunt măsuri de bun simţ, indiferent dacă ai sau nu ai bani”.

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele 5 luni cu un deficit de 14,7 miliarde lei (3,11 miliarde euro), 1,4% din Produsul Intern Brut (PIB), cu 80,6% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile de personal au crescut cu 24,6%, arată datele publicate luni pe site-ul Ministerului Finanţelor.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.