Ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat că nu crede că în acest an va fi nevoie de intervenţia statului român pentru reglementarea sau limitarea preţului la lemnul de foc sau la lemn în general. „Eu sunt şi am fost tot timpul pentru o concurenţă liberă pe piaţe libere”, a adăugat el.
„La sfârşitul lunii martie expiră valabilitatea acelei limitări şi piaţa revine la piaţă concurenţială care nu o să mai aibă de intervenţie din partea statului. În momentul în care a fost aprobată ordonanţa era o perioadă de criză din punctul de vedere al preţurilor, astăzi la toate licitaţiile se constată o scădere uşoară şi o revenire la normal a preţurilor şi cantităţile sunt suficiente pe piaţă. Cu siguranţă piaţa va reveni la normalitate”, a afirmat Tanczos Barna, întrebat la finalul şedinţei de joi a Guvernului despre subiect.
Chestionat dacă poate garanta, în acest moment, celor care doresc să investească pentru iarna următoare că nu se va plafona din nou preţul, ministrul Mediului a răspuns: „Statul trebuie să intervină doar în momente critice, doar atunci când lucrurile se complică foarte mult pentru consumatori sau pentru producători”.
„Eu sunt şi am fost tot timpul pentru o concurenţă liberă pe piaţe libere. Piaţa lemnului în general este o piaţă liberă. Cu siguranţă puternic afectată inclusiv de factori străini, cum a fost războiul anul trecut care a retras cumva din piaţa naţională o cantitate semnificativă de lemn pentru că România şi astăzi, şi anul trecut, şi acum trei ani a avut o capacitate mai mare de procesare decât producţia naţională de lemn. De aceea tot timpul se aduce lemn din import anual, între 4 şi 5 milioane de metri cubi de lemn, mai ales pentru procesare industrială şi războiul ne-a afectat şi pe noi şi întreaga piaţă europeană a fost afectată de această criză generată de război. Nu cred că va fi, în anul 2023, nevoie de intervenţia statului pentru limitarea sau pentru reglementarea preţului la lemn de foc sau la lemne în general”, a completat Tanczos Barna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.