Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat, în perioada 22-26 aprilie, mai multe firme din întreaga ţară care comercializează încălţăminte. În urma controalelor au fost date 245 de amenzi şi 121 de avertismente şi au fost oprite de la vânzare mii de produse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ceea ce priveşte vânzarea directă, au fost controlaţi 353 de operatori economici, dintre care 322 au fost depistaţi cu diferite abateri. Au fost verificate produse în valoare de circa 5,4 milioane, iar cele cu nereguli, dintre acestea, au fost în valoare de 1,4 milioane lei”, se arată într-un comunicat de presă, de  vineri, al ANPC.

ANPC a aplicat mai multe sancţiuni: 245 amenzi contravenţionale în valoare totală de 835.000 lei şi 121 avertismente.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

De asemenea, inspectorii ANPC au decis oprirea definitivă de la comercializare a peste 6.000 de produse, în valoare de circa 43.000 lei şi oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 28.000 de diferite produse, pentru deficienţe de informare.

Principalele abateri de la legislaţie au fost lipsa informaţiilor necesare de pe etichete, mai ales referitoare la compoziţia materialelor utilizate. De asemenea, etichetele nu au fost vizibile/bine aplicate şi accesibile, astfel încât să nu inducă în eroare consumatorul, iar pictogramele nu au fost suficient de mari, pentru ca informaţiile conţinute de acestea să fie uşor de înţeles.

Alte deficienţe au vizat nerespectarea regimului promoţiilor - comparaţiile care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc: data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă; afişarea preţului produselor.

În ceea ce priveşte vânzarea online, au fost controlaţi 10 de operatori economici, dintre care 4 au fost depistaţi cu diferite abateri.

Pentru deficienţele constatate, comisarii ANPC au aplicat 3 amenzi în valoare totală de 11.000 lei, 3 avertismente şi 4 măsuri de remediere a site-urilor.

Au fost constatate, în aceste cazuri, nerespectarea regimului promoţiilor şi deficienţe de informare referitoare la garanţia produselor şi la dreptul de retragere.

ANPC a transmis şi câteva sfaturi pentru consumatori:

- să achiziţioneze articole de încălţăminte numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea nevoie în cazul formulării unei reclamaţii;

- să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea unor articole de încălţăminte de sport care poartă numele unor mărci consacrate  sau  “asemănătoare” cu cele consacrate, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute;

- să examineze cu atenţie încălţămintea şi să probeze ambele articole de încălţăminte ale perechii alese, înainte de a lua decizia de cumpărare;

- să manifeste atenţie la faptul că încălţămintea trebuie să fie etichetată prin pictograme corespunzătoare celor 3 părţi componente ale încălţămintei (faţă; căptuşeală şi acoperiş de branţ; talpa exterioară) şi materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte, şi anume: piele cu faţă naturală, piele cu faţă: corectată, materiale textile şi alte materiale; etichetarea se face pe cel puţin unul dintre articolele de încălţăminte al fiecărei perechi şi se realizează prin imprimare, lipire, ştanţare sau ataşarea unei etichete; etichetarea trebuie să fie vizibilă, bine aplicată şi accesibilă, iar pictogramele trebuie să fie suficient de mari pentru ca informaţiile conţinute de acestea să fie uşor de înţeles;                                                                           

- să citească şi să respecte instrucţiunile de întreţinere (forma de prezentare uzuală a acestor instrucţiuni este un prospect introdus în ambalajul de comercializare).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.