Supravieţuitorii şi familiile a 58 de oameni care au fost ucişi în Las Vegas în cel mai grav atac armat în masă din istoria Statelor Unite, produs în 2017, au ajuns la un acord în urma căruia vor primi cel puţin 735 de milioane de dolari din partea companiei de ospitalitate şi divertisment MGM Resorts, au anunţat joi o firmă de avocatură care reprezintă victimele şi MGM Resorts International, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MGM Resorts deţine Mandalay Bay Hotel din Las Vegas, unde un bărbat de 64 de ani, Stephen Paddock, a tras peste 1.000 de gloanţe din apartamentul său situat la etajul 32 al unui imobil, într-o mulţime de 22.000 de oameni, la un festival de muzică country din 1 octombrie 2017. Atacatorul a ucis 58 de oameni şi a rănit alţi 800, înainte de a se sinucide.

”În timp ce nimic nu va putea să aducă înapoi vieţile pierdute sau să inverseze ororile suferite în ziua respectivă, acest acord va oferi o despăgubire corectă pentru miile de victime şi familiile lor”, a declarat Robert Eglet, un avocat coordonator care reprezintă circa 2.000 de reclamanţi în acest caz.

Acordul total s-ar putea ridica la 800 de milioane de dolari, în funcţie de cât de mulţi reclamanţi vorr decide să participe, potrivit firmei de avocatură Eglet Adams.

“Obiectivul nostru a fost întotdeauna să rezolvăm aceste probleme astfel încât comunitatea noastră, victimele şi familiile acestora să meargă în continuare pe drumul vindecării”, a afirmat preşedintele şi directorul executiv al MGM Resorts, Jim Murren, într-un comunicat.

Acordul cu avocatul reclamanţilor este un pas major, unul despre care am sperat că va fi posibil, a mai spus Murren.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.