Unul din doi români nu crede că banii cash contribuie la răspândirea noului coronavirus, iar o treime dintre români (33%) cred că vor folosi la fel de mulţi bani cash şi în următorul an, arată un studiu al companiei de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimul an, oamenii şi-au schimbat foarte mult obiceiurile, de la cele de consum la interacţiuni până la modalităţi de plată. Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, este recomandată evitarea folosirii banilor în numerar atunci când oamenii efectuează plăţi. Multe locaţii încurajează această practică, iar plata cu cardul este de preferat”, arată Reveal Marketing Research într-un studiu despre obiceiurile de plată ale românilor din următorul an.

Astfel, unul din doi români crede că banii cash nu contribuie deloc la răspândirea noului coronavirus. În schimb, 29% dintre respondenţi declară contrariul – ei sunt siguri că banii cash pot răspândi virusul. Cei care sunt pasivi în legătură cu acest subiect reprezintă 21% dintre respondenţi. 

”Cei care cred că virusul se poate transmite prin cash sunt cei mai tineri dintre respondenţi – milenialii fară partener - 36%. La polul opus se află  63% dintre tinerii profesionişti, urmaţi de peste jumătate dintre maturii fără partener (55%) – aceste segmente afirmă că folosirea banilor în numerar nu contribuie deloc la răspândirea virusului. Similar, aproximativ jumătate dintre familiile moderne (49%) şi jumătate dintre cele tradiţionale (51%) nu se aşteaptă deloc că banii să influenţeze în vreun fel transmiterea noului coronavirus”, relevă studiul.

La nivelul întregului eşantion, 21% dintre români nu exprimă nicio părere pe acest subiect. Segmentele pasive în această privinţă sunt seniorii pensionari – 32% dintre aceştia nu sunt siguri dacă banii răspândesc virusul, la fel şi 22% dintre familiile moderne. 

Potrivit Reveal Marketing Research, mai mult de jumătate dintre români (55%) declară că în următorul an vor folosi din ce în ce mai puţini bani cash – în special maturii educaţi şi cei fară partener.

”67% dintre maturii fără partener şi 63% dintre familiile moderne afirmă că în 2021 vor face mai puţine plăţi în numerar. Inclusiv 62% dintre seniorii pensionari sunt de aceeaşi părere. În schimb, o treime dintre români (33%) crede că va folosi la fel de mulţi bani cash şi în următorul an. Familiile tradiţionale şi tinerii profesionişti sunt la egalitate (aproximativ 40% ambele segmente) în ceea ce priveşte obieceiurile de plată – ei vor folosi la fel de mulţi bani în numerar”, spun autorii studiului.

Doar 2% dintre respondenţi spun că vor utiliza în mai mare măsură cash-ul anul acesta, iar 10% au selectat răspunsul „nu ştiu”, întrebaţi despre obiceiurile lor de plată din anul următor.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Metoda folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) şi au fost derulate 1.011 interviuri online cu respondenţi cu vârsta peste 18 ani, online users, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban şi rural în perioada 6-11 ianuarie 2021. Eroare de eşantionare +/- 3%. Nivel de încredere 95%.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.