Doar 10% dintre românii care urmăresc conţinut video online plătesc pentru vizionarea acestuia, reiese dintr-un studiu realizat de compania de cercetare iSense Solutions, care mai arată că o mare parte dintre tinerii din România nu sunt obişnuiţi să plătească pentru conţinutul video.
Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions pentru agenţia Initiative. Eşantionul a cuprins 1.000 respondenţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 64 ani.
Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro şi sunt reprezentative pentru locuitorii din mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3,19%.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Potrivit datelor obţinute pentru fiecare dispozitiv în parte, doar 8% dintre cei care urmăresc conţinut video online pe smartphone îl plătesc, iar procentul este similar pentru laptop sau PC, în timp ce în cazul televizoarelor inteligente, deschiderea pentru a achiziţiona acest tip de conţinut este mai mare (15%).
„Românii nu sunt obişnuiţi să plătească pentru conţinutul video, dincolo de tradiţionalul abonament la cablul TV, iar această tendinţă este mai pregnantă în cazul tinerilor, care sunt expuşi mai multor surse gratuite de vizionare a conţinutului video. Ca urmare a investiţiilor făcute de staţiile TV şi de operatorii telecom, ne aşteptăm să crească achiziţia de abonamente la platformele de conţinut video, însă această deschidere va veni în special din partea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 45 şi 55 de ani, în timp ce tinerii vor continua să fie reticenţi”, a declarat directorul de strategie în cadrul agenţiei Initiative, Ruxandra Ştefan.
Cei mai mulţi români vizionează conţinut video online pe laptop sau PC (86%), topul preferinţelor fiind completat de smartphone (60%), tabletă (30%) şi smart TV (30%).
Bărbaţii, mai mult decât femeile, urmăresc conţinut video pe laptop sau PC (90% vs 82%) şi pe smart TV (37% vs 22%).
În ceea ce priveşte categoriile de vârstă, tinerii de 16-24 de ani folosesc mai mult decât ceilalţi români smartphone-ul pentru vizionarea conţinutului video (71% vs 60% din total), în timp ce românii de peste 45 ani preferă laptopul sau PC-ul (92% vs 86% din total).
YouTube (89%) şi Facebook (82%) sunt canalele pe care românii obişnuiesc să urmărească cel mai frecvent conţinut video online pe laptop/PC, preferând următoarele tipuri de conţinut: videoclipuri muzicale (67%), filme (67%), clipuri amuzante (59%), alte filmuleţe sau clipuri (59%) şi ştiri (55%).
În ceea ce priveşte conţinutul video accesat de pe laptop sau PC, femeile, mai mult decât bărbaţii, vizionează seriale (55%, comparativ cu 42% dintre bărbaţi) şi clipuri sau desene animate (42%, faţă de 30% dintre bărbaţi).
Tinerii cu vârsta între 16-24 ani urmăresc pe laptop sau PC un conţinut video mai diversificat, astfel că preferă într-un număr mai mare decât celelalte categorii de vârstă filmele (79% vs 67% din total), clipurile amuzante (74% vs 59%), serialele (74% vs 48%), tutorialele (71% vs 48%), clipurile animate (49% vs 36%), cursurile online (48% vs 36%) şi vlog-urile celebrităţilor (34% vs 14%).
În ceea ce priveşte conţinutul video online urmărit pe smartphone, YouTube domină topul preferinţelor românilor (90%), urmat de Facebook (84%).
De asemenea, 38% dintre români vizionează conţinut video online pe aplicaţii gratuite, 20% pe site-uri gratuite (altele decât YouTube), în timp ce doar 5% plătesc pentru vizionarea conţinutului pe site-uri pe bază de abonament (ex: Netflix, HBO Go, Voyo, Antena Play, Orange TV Go etc.) şi 5% pe aplicaţii contra-cost.
Mai mulţi bărbaţi decât femei plătesc pentru vizionarea conţinutului video pe site-uri pe bază de abonament (8% vs 2% dintre femei).
De asemenea, românii cu vârsta peste 45 ani urmăresc în număr mai mare site-urile posturilor de televiziune de pe smartphone (23% vs 14% din total).
Cele mai vizionate tipuri de conţinut video de pe smartphone sunt videoclipurile muzicale (65%), clipurile amuzante (65%), filmuleţele sau clipurile (61%), ştirile (49%) şi tutorialele (40%).
Mai mulţi bărbaţi vizionează ştiri pe smartphone (55% vs 43% dintre femei), în timp ce mai multe femei urmăresc tutoriale (46% vs 35% dintre bărbaţi).
De asemenea, tinerii (16-24 ani) preferă în număr mai mare decât celelalte categorii de vârstă să urmărească vlog-uri ale celebrităţilor pe smartphone (34% vs 17% din total).
Pentru a viziona conţinut video online pe Smart TV, cei mai mulţi români preferă YouTube-ul (86%). Doar 15% dintre cei care urmăresc conţinut video online pe Smart TV plătesc pentru acesta (11% pe site-uri plătite şi 9% pe aplicaţii).
Cât despre tipurile de conţinut video online vizionate pe Smart TV, sunt preferate filmele (69%), videoclipurile muzicale (49%) şi serialele (43%).
Compania de cercetare iSense Solutions a fost fondată de Traian Năstase şi Andrei Cânda, specialişti cu peste 12 ani de experienţă în domeniul cercetării de piaţă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.