Ministerul Finanţelor a vândut luni obligaţiuni de stat în valoare de 500 milioane de lei (110,6 milioane euro) scadente în 26 februarie 2020, în linie cu cât programase, deşi cererea a fost de peste două ori mai mare, pentru care băncile primesc un randament mediu anual de 2,25%, nivel similar cu precedenta licitaţie pentru acelaşi tip de titluri, din 9 mai, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La licitaţia precedentă din cadrul aceleiaşi emisiuni de titluri, din 9 mai, randamentul mediu obţinut de bănci a fost de 2,26% pe an până la scadenţă.

La redeschiderea emisiunii din iunie, băncile au obţinut un randament mediu anual de 2,25%, iar randamentul maxim acceptat de stat a fost de 2,26%.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit 1,2 miliarde de lei, de peste două ori mai mult decât suma cerută de stat. Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 2,25%.

Ministerul Finanţelor Publice vrea să emită în iunie titluri de stat în lei de 3,76 miliarde lei, uşor peste nivelul din mai, de 3,7 miliarde lei, din care un miliard lei reprezintă împrumuturi prin certificate de trezorerie şi 2,4 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 360 milioane de lei din sesiuni suplimentare.

Randamentele cerute de bănci la titlurile de stat româneşti au început să crească începând din luna martie, pe fondul riscurilor mai mari asociate cu politica fiscală a României în 2016, în special.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.