Spania a anunţat luni că turiştii străini pot veni în ţară din luna iulie, în condiţiile în care relaxează unele dintre cele mai stricte măsuri de distanţare socială din Europa, dar companiile de turism sunt sceptice să pot salva sezonul de vară, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A doua cea mai vizitată ţară din lume s-a închis în luna martie pentru a gestiona pandemia de coronavirus, iar ulterior a impus o carantină de două săptămâni pentru vizitatorii din străinătate. Dar această condiţie va fi ridicată de la 1 iulie, potrivit unui comunicat al guvernului.

”Ce a fost mai rău  trecut. În iulie vom deschide treptat Spania pentru turiştii străini, vor ridica măsura carantinei, vom asigura standarde înalte de siguranţă. Abia aşteptăm să vă primim”, a scris ministrul de Externe Arancha Gonzalez Laya pe Twitter, folosind emoji cu bikini, ochelari de soare şi o valiză.

Carantina, introdusă pe 15 mai fără un avertisment prealabil, a provocat confuzie în industria turismului şi tensiuni în relaţia cu Franţa. Prin ridicarea măsurii, guvernul speră să compenseze lipsa de comunicare anterioară şi să poată atrage turiştii în perioada verii.

În mod normal, Spania atrage 80 de milioane de vizitatori pe an, turismul reprezentând peste 12% din PIB şi o pondere şi mai mare în cazul forţei de muncă, astfel încât sezonul de vară este esenţial pentru a atenuarea recesiunii.

Ministerul Sănătăţii a revizuit în scădere bilanţul deceselor provocate de coronavirus cu aproape 2.000, la 26.834, după verificarea datelor publicate de regiuni, anunţând că în ultima săptămână 50 de persoane au murit din cazua acestei boli, o scădere semnificativă faţă de săptămânile precedente. Numărul total al cazurilor a fost revizuit în scădere, la 235.400.

Barurile şi restaurantele din Madrid şi Barcelona au putut să îşi redeschidă terasele la jumătate de capacitate, începând de luni, dar multe au rămas închise, proprietarii analizând dacă este profitabil să deschidă doar pentru câţiva oameni.

Unii dintre cei care şi-au reluat activitatea sunt pesimişti.

”Este complicat, nu vom putea să salvăm sezonul turistic dacă nu vor veni suficient de mulţi străini”, a spus Alfonso Gomez, proprietar de restaurant din Barcelona.

Mai optimişti au fost trecătorii care se bucură de măsurile de relaxare care le permit să se plimbe în parcuri.

Majoritatea elevilor din Spania trebuie să studieze online, dar unele şcoli s-au redeschis în regiunea Bascia.

Perspectiva reluării turismului străin din luna iulie a ridicat cotaţia acţiunilor din sectorul turismului, inclusiv a titlurilor operatorului de hoteluri Melia, care au închis în urcare cu 2%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.