Sony a eliminat jocul Cyberpunk 2077 din magazinul PlayStation, din cauza numeroaselor buguri, decizie care a luat prin surprindere analiştii şi a amplificat problemele dezvoltatorului acestuia, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Divizia de jocuri a companiei japoneze, Sony Interactive Entertainment, a anunţat într-o scurtă declaraţie că ”se străduieşte să asigure un nivel ridicat de satisfacţie a clienţilor” şi că va oferi clienşilor rambursarea completă a preţului jocului.

Acţiunile dezvoltatorului polonez al Cyberpunk, CD Projekt, s-au prăbuşit vineri cu până la 20% în urma informaţiei, înainte de a recupera parţial pierderile.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

Valoarea de piaţă a companiei a scăzut cu aproximativ 1,4 miliarde de dolari de la lansarea jocului, pe 10 decembrie.

Analiştii spun că este foarte rar ca o consolă să elimine un joc AAA din cauza problemelor de calitate.

De la lansare, Cyberpunk a atras critici acerbe din partea jucătorilor cu privire la o multitudine de buguri şi probleme de performanţă pe console mai vechi, cum ar fi PlayStation 4, de la Sony ,şi Xbox One de la Microsoft.

Recenzorii au spus că au putut să joace doar pe computer înainte de lansare, nu pe console.

Jocul SF a fost unul dintre cele mai aşteptate titluri din 2020, datorită publicităţii la nivelul industriei şi a succesului din trecut al dezvoltatorului său.

CD Projekt este acelaşi studio din spatele jocului The Witcher 3, despre care unii critici spun că este unul dintre cele mai bune jocuri din toate timpurile. Dar grafica necesară jocului Cyberpunk a făcut ca jocul să întâmpine probleme pe dispozitivele mai vechi. Persoanele care joacă jocul pe PS4 şi Xbox One au descoperit că acesta se blochează adesea, în timp ce texturile se încarcă greu, în timp ce feţele personajelor care nu pot fi folosite sunt uneori neclare.

"Nu este o decizie uşoară, dar au făcut mişcarea corectă", a declarat Steve Bailey, analist principal pentru jocuri la firma de cercetare Omdia.

”Acest titlu a fost înlăturat de teamă că nu doar consumatorul este supărat de calitatea jocului, ci şi din cauza potenţialelor daune aduse mărcii consolei”, a mai spus Bailey.

 Luni, CD Projekt a anunţat că va oferi clienţilor rambursări dacă au cumpărat jocul pe console mai vechi şi nu nu sunt mulţumiţi de acesta. De asemenea, firma şi-a cerut scuze pentru că nu a arătat cum funcţionează jocul pe aceste dispozitive înainte de a-l lansa şi a spus că va lansa actualizări în următoarele câteva luni.

Sony a fost criticată după ce a respins anterior cererile de restituire a copiilor digitale ale jocului. Gafa de PR a condus acum la faptul că Sony oferă rambursări complete jucătorilor care au cumpărat jocul digital.

CD Projekt a anunţat vineri, într-un comuncat, că ”se lucrează din greu pentru a aduce Cyberpunk 2077  înapoi la PlayStation Store cât mai curând posibil”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.