Senatorul american Bernie Sanders, cunoscut pentru poziţiile sale progresiste, a declarat miercuri că sprijină planul preşedintelui Donald Trump de a transforma subvenţiile acordate companiilor de semiconductori în participaţii deţinute de guvern, inclusiv cele 10,9 miliarde de dolari destinate Intel, transmite Reuters.
”Dacă firmele de microcipuri obţin profituri din granturile generoase primite de la guvernul federal, contribuabilii americani au dreptul la un randament rezonabil pentru acea investiţie”, a spus Sanders într-un comunicat transmis Reuters.
Granturile fac parte din Legea ”Chips and Science” adoptată în 2022, care alocă 39 de miliarde de dolari pentru a stimula producţia de semiconductori în SUA şi a reduce dependenţa de Asia.
Administraţia Trump analizează acum posibilitatea ca statul să obţină participaţii la Intel şi alţi producători în schimbul subvenţiilor, potrivit unor surse citate de Reuters.
Alinierea rară dintre Sanders şi Trump evidenţiază o schimbare de direcţie a preşedintelui, care adoptă politici de intervenţie directă a statului în economie – o abordare asociată de regulă cu stânga politică.
De la începutul celui de-al doilea mandat, Trump a permis giganţilor Nvidia şi AMD să vândă cipuri de inteligenţă artificială în China în schimbul a 15% din venituri pentru guvernul american.
Pentagonul urmează să devină acţionar principal într-o companie minieră mică pentru a stimula producţia de magneţi din pământuri rare, iar statul american şi-a asigurat ”o acţiune de aur” cu drept de veto în cadrul tranzacţiei prin care Nippon Steel preia U.S. Steel.
Sanders şi senatoarea Elizabeth Warren au propus în 2022 un amendament la legea Chips care ar fi interzis acordarea de subvenţii fără ca Trezoreria SUA să primească o participaţie, un instrument de datorie prioritar sau un warrant. ”Mă bucur că administraţia Trump este acum de acord cu amendamentul pe care l-am propus acum trei ani”, a spus Sanders.
”Contribuabilii nu ar trebui să ofere miliarde de dolari sub formă de ajutor corporativ unor companii mari şi profitabile precum Intel fără să primească nimic în schimb”, a arătat acesta.
O mare parte din fondurile destinate altor beneficiari ai programului, precum Micron, TSMC şi Samsung, nu au fost încă distribuite.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.