Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat că începând cu 1 august relaţiile contractuale dintre companie şi Marian Şerban, directorul general adjunct cu atribuţii de director Sucursala CNE Cernavodă, ”vor înceta prin acordul părţilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Conform procedurilor aplicabile în SNN, funcţia de director Sucursală CNE Cernavodă este asigurată în baza principiului continuităţii. În acest caz, va fi asigurat un interimat până la finalizarea concursului intern de ocupare a funcţiei de director Sucursala CNE Cernavodă”, arată un comunicat al Nuclearelectrica.

Funcţia de director a sucursalei CNE Cernavodă va fi asigurată, aşa cum a fost în permanenţă, de un expert în energie nucleară, din cadrul CNE Cernavodă, în conformitate cu prevederile normei Comisiei pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

”Potrivit obligaţiilor rezultate din prevederile legale ale pieţei de capital, SNN va transmite raport curent după finalizarea concursului şi ocuparea funcţiei de director Sucursala CNE Cernavodă”, adaugă oficialii Nuclearelectrica în comunicat.

Nuclearelectrica a obţinut un profit net de 189,99 milioane lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 51,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, veniturile din exploatare s-au majorat cu 15,4%, la 571 milioane lei, în perioada ianuarie-martie.

Producţia de energie a scăzut cu aproape 2%, la 2.714 GWh, de la 2.766 GWh în primele trei luni ale anului trecut.

Valoarea totală a programului de investiţii al Nuclearelectrica pentru acest an este de 244,86 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,11 miliarde lei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.