Şefa ANM, Elena Mateescu, a declarat marţi, despre achiziţiile descoperite în instituţie, că în interiorul ANM s-a creat o comisie de inventariere a achiziţiilor, cu recuperarea prejudiciului iar cei vinovaţi vor trebui să plătească. Ea a precizat că a fost de două ori la brigada economică, unde a dat declaraţie şi cu siguranţă, ancheta îşi va urma cursul iar dosarul cuprinde 648 de pagini.
"În 2025, 68 de deconturi de materiale cu o sumă de 510.642 nu au fost semnate de conducerea ANM, drept pentru care achiziţiile respective s-au făcut fără respectarea procedurilor legale. În 2026, de asemenea, 22 de deconturi ce fac obiectul la 266.269 lei nu au respectat procedurile. Conducerea ANM neaprobând aceste lucruri, în 12 august am depus o sesizare la secţia de investigaţie şi criminalitate economică, 648 de pagini conţine dosarul depus. Pe lângă raportul de audit intern desfăşurat la solicitarea directorului general, am depus şi documente care fac obiectul cercetării respective. Vă fac anunţul, în premieră, am fost de două ori la brigada economică, am dat declaraţie şi cu siguranţă, ancheta îşi va urma cursul", a spus şefa ANM, într-o conferinţă de presă la Ministerul Mediului, despre achiziţiile descoperite în instituţie.
Elena Mateescu a precizat că nu va face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului.
"Deja la acest moment, în interiorul ANM s-a creat o comisie de inventariere a acestor achiziţii, cu recuperarea prejudiciului şi stabilirea acestora. Sigur că da, că cei vinovaţi vor trebui să plătească, indiferent cine şi cum a greşit. La finalul anchetei, cu siguranţă, îmi doresc o conferinţă de presă, să vă prezint rezultatul anchetei şi, până atunci, vă rog să aveţi încredere în meteorologi şi în oamenii din ANM, pentru că meteorologii nu merită asta. Dacă câţiva funcţionari din ANM au făcut acest lucru, adevărul să iasă la suprafaţă şi ancheta să arate rezultatul", a mai spus Mateescu.
Şefa ANM a subliniat că "echipa de meteorologi este nedrept să treacă prin ceea ce au trecut în această perioadă".
"Îmi doresc încrederea dumneavoastră, a autorităţilor şi mulţumesc doamnei ministru pentru vizită, pentru că asta a însemnat un semnal foarte puternic de încredere pe care colegii meteorologi, fie că muncesc în prognoză 24 din 24, fie că muncesc la staţiile meteorologice sau în departamentele de specialitate, sunt profesionişti şi nu merită o astfel de anatemă", a precizat Elena Mateescu.
Şefa ANM a mai arătat că în data de 10, când s-a ieşit cu această situaţie pe Facebook, nu a avut o discuţie în prealabil niciodată pe acest subiect cu ministrul de la acea vreme, Diana Buzoianu, astfel încât să-i prezinte situaţia.
Ea a subliniat că persoanele de la serviciul de achiziţie şi încă două persoane care au fost implicate în această situaţie nu mai lucrează în ANM, iar cardurile s-au închis de atunci.
"Două persoane de la serviciul tehnic cu siguranţă vă închipuiţi că nu acei colegi au putut să facă achiziţii de vestimentaţie. Acele carduri s-au folosit doar pentru achiziţia de echipamente de specialitate, pentru asigurarea de intervenţii, şi un card al meu, pe un cont ataşat de 20.000 de lei, în patru ani. Nu a fost activat. S-a plătit din contul alocat cardului plata taxei pe Zoom pentru a organiza întâlnirile tehnice. Aceste lucruri s-au pus la dispoziţia celor de la Brigada economică şi celor de la Corpul de control", a menţionat Mateescu.
Un control făcut de Ministerul Mediului la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a arătat că unul dintre cele cinci carduri asociate contului ANM a fost utilizat pentru a cumpăra parfumuri, rochii, pijamale, poşete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc şi inclusiv un sutien de lux care costă peste 1.000 de lei.
Fostul ministru interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat cifre care arată că anul trecut şi anul acesta pentru astfel de bunuri ANM a cheltuit sute de mii de lei.
Ea a anunţat că va fi sesizat Parchetul ÎCCJ şi a solicitat demisia conducerii ANM, avertizând că în caz contrar, luni va fi convocată o şedinţă pentru a decide căile legale de urmat.
Şeful Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunţat, la rândul său, că a luat act de Raportul Corpului de Control şi a precizat că a informat-o pe Diana Buzoianu că în 12 august 2026 a depus la DGPMB şi la Secţia de Investigare a Criminalităţii Economice o sesizare privind solicitarea verificării unor activităţi cu scopul cercetării şi stabilirii măsurilor care se impun de către organele competente.
Diana Buzoianu a continuat dezvăluirile şi acuzaţiile la adresa ANM şi a Elenei Mateescu, ea invocând, duminică, achiziţii directe cu valori de milioane de lei în ultimii 4 ani, făcute cu încălcarea legislaţiei, contracte acordate fără licitaţie pentru achiziţii de tonere, laptopuri, mobilă, cu valori mult peste limita de 270.000 de lei la care este permisă atribuirea directă. Ministrul a indicat şi două firme care au beneficiat preponderent de astfel de contracte.
