Şoferii vor putea circula începând de luni pe sectorul lărgit al Drumului Naţional 7 (DN7), în zona Valea Oltului, lucrările urmând a fi finalizate în totalitate în luna mai a anului viitor, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

DN7 are o lungime de 525 kilometri şi este unul dintre cele mai importante drumuri din România, făcând legătura între Bucureşti şi vama Nădlac. Circulaţia pe tronsonul care traversează Valea Oltului a fost deseori restricţionată în ultimii ani din cauza lucrărilor de reabilitare, a accidentelor, a inundaţiilor şi a căderilor de pietre.

Începând de luni circulaţia a fost deschisă, în zona comunei Câineni, la kilometrul 237, şoferii urmând să circule pe trei benzi pe un tronson de trei kilometri şi pe patru benzi pe o distanţă de un kilometru. Sorin Buşe a subliniat că Valea Oltului este o zonă critică pentru traficul rutier din România, în special în perioada sărbătorilor.

„Am ţinut în mod deosebit ca aceste sectoare să fie deschise până la sfârşitul lunii noiembrie, pentru că Valea Oltului este o zonă critică pentru traficul rutier din România. Sunt convins că şoferii se pot bucura acum de o fluidizare a traficului pe DN7, mai ales că săptămâna aceasta foarte mulţi dintre ei vor alege această rută în mini-vacanţa de Ziua Naţională. Este foarte important acest progres, iar faptul că în primăvară vor fi finalizate toate lucrările este încă o veste bună pe care v-o transmit astăzi, mai ales că se va circula fără restricţii pe toată durata execuţiei lucrărilor”, a declarat Buşe.

Lucrările executate pe întregul sector pentru lărgirea platformei drumului au inclus lucrări de poduri, de consolidare a zidurilor de sprijin, montarea parapetului, drenajul şi scurgerea apelor, lucrări la sistemul rutier precum şi conservarea sitului arheologic Turnu Spart (Boiţa). Lucrările care rămân de finalizat pentru anul 2017 sunt cercetarea arheologică preventivă la situl arheologic Turnu Spart şi realizarea proiectului tehnic pentru conservarea sitului de către un subcontractant de specialitate, desemnat în urma procedurii de achiziţie.

Lucrările vor reîncepe în luna aprilie 2017 şi vor fi finalizate în totalitate în luna mai 2017, însă nu vor mai fi impuse restricţii de circulaţie în zonă. Ministrul a vizitat şi malul Lacului Cozia, acolo unde, luna trecută, au demarat lucrările de consolidare a Viaductului pe DN7. În acest moment, traficul este reluat şi pe acest sector.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...