Cătălin Dumitru a fost numit vineri preşedinte al Consiliului de administraţie al Rompetrol Rafinare, după ce Azamat Zhangulov a renunţat la mandat pentru a prelua funcţia de prim vicepreşedinte vânzări şi marketing în cadrul KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, acţionarul unic al KMG International (fostul Grup Rompetrol). De altfel, Cătălin Dumitru este românul cu cea mai înaltă poziţie în grupul KazMunayGas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, Alexey Golovin a fost numit membru interimar în consiliul de administraţie al Rompetrol Rafinare, până la următoarea adunare a acţionarilor, arată un comunicat transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

El este vicepreşedinte de dezvoltare corporativă şi strategie al Grupului KMG International, din noiembrie 2006.

Cătălin Dumitru a absolvit Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti. El s-a alăturat grupului în 2002, în calitate de director financiar pentru două dintre companiile grupului, Rominserv şi Ecomaster. În 2008, a fost numit director general executiv al Dyneff Group, unde a coordonat activităţile de depozitare, trading şi distribuţie a produselor pentru consumatorii din Europa de Vest.

Din 2014, Dumitru este vicepreşedinte al Grupului KMG International, iar în noiembrie 2016 a devenit vicepreşedinte senior al grupului.

A fost ales memmbru în CA al Romeptrol Rafinare în AGA din 28 aprilie 2016 pentru un mandat valabil până în 30 aprilie 2018.

Alexey Golovin a absolvit Facultatea de Drept "Adilet" şi deţine o diplomă de Master în Administrarea Afacerilor în cadrul programului EMBA Essec & Mannheim. S-a alăturat Grupului KMG International în noiembrie 2009, ca director Grup Guvernanţă Corporativă. În 2011 a fost numit director corporativ Grup Marketing şi Comunicare, iar în 2015 a preluat postul de director general Strategie Corporativă.

Din noiembrie anul trecut ocupă poziţia de vicepreşedinte Dezvoltare corporativă şi strategie al Grupului KMG International, coordonând dezvoltarea strategică, proiectele de fuziuni şi achiziţii, relaţiile publice, relaţiile cu autorităţile guvernamentale şi cu acţionarul unic.

Rompetrol Rafinare (RRC) este listată la Bursa de Valori Bucureşti, având o capitalizare de 2,452 miliarde lei (550 milioane euro). Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 44,69% din Rompetrol Rafinare, în timp ce KMG International NV are 48,11% din capital.

Compania operează rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, rafinăria Vega Ploieşti, cea mai veche unitate din România în funcţiune şi unicul producător de bitum şi hexan, divizia de petrochimie – singurul producător intern de polimeri şi un furnizor important în regiune.

RRC a înregistrat un profit net consolidat în valoare de 20,8 milioane dolari în primele nouă luni ale anului trecut, în creştere cu 41% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015. Pe de altă parte, cifra de afaceri brută a scăzut cu 17% în perioada menţionată, la 2,57 miliarde dolari, potrivit rezultatelor trimestriale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.