Compania SAP a anunţat joi că lansează un ghid de principii privind Inteligenţa Artificială (AI) şi o comisie externă de consultanţi în domeniul eticii AI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grupul, format din experţi din mediul academic, politică şi industrie, va asigura, în colaborare cu comitetul director de AI din SAP, adoptarea acestor principii şi dezvoltarea lor în continuare, potrivit companiei.

”Obiectivul celor două entităţi este de a se asigura că tehnologia AI înglobată în sistemul SAP Leonardo Machine Learning este utilizată pentru a menţine integritatea şi încrederea în toate produsele SAP. Ca lider de piaţă în soluţii software de business, prin care sunt procesate 77% din tranzacţiile la nivel global şi care deservesc peste 400.000 de clienţi în întreaga lume, sistemele şi aplicaţiile SAP influenţează zilnic viaţa a miliarde de oameni”, se arată în comunicat.

Utilizarea într-un mod etic a datelor este o valoare care trebuie să ghideze mediul de business, consideră directorul financiar şi membru în consiliul de conducere al SAP, Luka Mucic.

"Dorim să creăm un software care să susţină dezvoltarea de companii inteligente şi să îmbunătăţească cu adevărat viaţa oamenilor. Astfel de principii vor servi drept bază pentru a face AI-ul o tehnologie care va favoriza evoluţia talentul uman", a declarat Luka Mucic, în cadrul comunicatului.

Reprezentanţii SAP susţin că ghidul de principii reflectă angajamentul companiei de a respecta cele standarde etice în afaceri: eliminarea subiectivităţii, menţinerea transparenţei şi integrităţii, precum şi angajamentul în asigurarea calităţii şi siguranţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.